Ecologizare! 350 de saci cu gunoaie, adunați de pe raza comunei Bethausen în doar două zile

Primăria și Consiliul Local Bethausen au organizat în zilele de sâmbătă și duminică, 10 și 11 aprilie, o amplă acțiune de ecologizare pe raza comunei.




Aceasta a avut un real succes, participând voluntar peste 80 de persoane, din toate satele care formează unitatea administrativ teritorială, dar și din afara ei.

Au fost colectate deșeurile aruncate pe marginea tuturor drumurilor, în lungime de circa 40 de kilometri, adunându-se 350 de saci de gunoi, în greutate totală de aproape cinci tone.

”Sperăm ca prin această acțiune să sensibilizăm lumea să nu mai arunce gunoaiele pe unde apucă. Le mulțumesc tuturor participanților, pentru că și-au dedicat timpul unui astfel de eveniment”, a declarat Ioan Lihoni, primarul comunei Bethausen.

Edilii locali intenționează ca și pe viitor să inițieze astfel de acțiuni, pentru a fi ecologizate toate locurile unde se aruncă gunoaie.

Articolul Ecologizare! 350 de saci cu gunoaie, adunați de pe raza comunei Bethausen în doar două zile apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*