EDITORIAL. Gânduri înainte de Hermannstadt – Chindia, meciul fruntașelor din Liga a II-a

Jocul de duminică de la Sibiu, care încheie etapa a XV-a a campionatului, poate fi considerat derby-ul toamnei și nu doar al rundei. Chindia traversează o perioadă bună, ca și rezultate probabil că cea mai bună din ultimele două decenii, cu zece meciuri consecutive în care nu a primit gol, dar cu aceleași perspective din ultimii ani, în care s-au repetat scenarii cu aceeași finalitate, ratarea promovării pe care microbiștii o așteaptă din 1998. De meciul de duminică depinde, într-o mare măsură, clasarea echipei după prima parte a campionatului. Un eventual succes care le-ar da fiori unora dintre târgovișteni i-ar garanta Chindiei prezența pe podium și peste câteva etape, când se va trage linie pe 2017, și ar rupe, practic clasamentul Ligii a II-a. O remiză sau un eșec cu Hermannstadt – și ea o echipă pe val, cu sponsori, suporteri, fan-club, site, imagine și așa mai departe – ar aduce Târgoviștea mai aproape de locul 4, primul care nici nu promovează direct, nici nu duce la baraj. Tot lotul e valid, Croitoru și Bârdeș pot alinia cea mai bună echipă la Sibiu, asta ca și veste bună, așa că măcar pe hârtie șansele târgoviștenilor de a trece și de acest hop sunt însemnate.

Tragerea la sorți a optimilor de finală ale Cupei a readus în prim-plan problema stadionului de la Târgoviște, în care nu s-a mai investit, la modul serios, de pe vremea Micului Ajax, și a repus pe tapet – pentru a nu știu câta oară în șapte ani, se vor face opt în primăvara viitoare – discuțiile despre ipotetica nouă arenă care s-ar construi la marginea orașului. Pentru că nici acum, în prag de 2018, nu are condiții decente să joace acasă un meci din fazele superioare ale Cupei României, Chindia va merge, aproape sigur, pe terenul adversarului, Astra Giurgiu. Închirierea unei instalații de nocturnă pentru un eveniment istoric la Târgoviște n-ar sări de 30-40.000 de euro. Un fleac, dacă ne gândim că Primăria Târgoviște dă vreo 2.000.000 de euro clubului CSM, condus de Prisăcaru, unde non-performanța a ajuns cuvânt de ordine. Vreo 500.000 de euro au ajuns la CSM doar la rectificarea din octombrie, sumă echivalentă cu închirierea unei nocturne de către Chindia pentru jumătate din meciurile jucate acasă în campionat. Deci bani sunt în sportul dâmbovițean, doar că niciodată n-au fost pentru fotbal. Și risipă nu e doar în sport: Crizantema de Aur, devenit din acest an un eveniment cu circuit închis, a păpat vreo 250.000 de euro în trei zile, niciun localnic neputându-și cumpăra bilete. De ce? Pentru că nu au fost puse în vânzare.

Revenim la fotbal și la meciul de duminică. Înaintea unui derby în care vrea să joace cu tribunele pline – cu sectoarele deschise, mai precis, căci și la Sibiu sunt probleme, dar parcă nu atât de mari ca la Târgoviște, oficialii lui AFC Hermannstadt au investit puternic în imagine. Se vor vinde, la stadion, eșarfe, șepci, căciuli în culorile clubului, acțiuni care vor genera, neîndoielnic, încasări serioase la Sibiu. Inutil să mai amintim că, exceptând unele inițiative subțiri ale galeriei, la Târgoviște nu s-a făcut niciun pas în această direcție, și nu de ieri, de astăzi. Scoțându-l totuși pe actualul primar din discuție, Stan având meritul de a fi dispus achitarea unor datorii, deloc de neglijat, ceilalți edili ai orașului de după Revoluție n-au mișcat NIMIC pentru fotbal. Pe Bâte și Furcoiu nu i-a interesat subiectul, Boriga a avut ochi doar pentru baschet, și ulterior volei, iar pe Prisăcaru nu-l preocupă nimic în afara postărilor de pe Facebook și a selfie-urilor de rigoare. În nouă ani și jumătate, CSM-ul, de exemplu, cu baschetul și voleiul care, prin risipa de proporții, au atras atenția întregii țări, a cheltuit vreo 10 milioane de euro. Cu banii ăștia s-au decontat câteva titluri la baschet și două locuri doi la volei, unde salariile au ajuns la cote inimaginabile muritorului de rând.

În tot acest mix de indiferență, ignoranță și indolență, fotbalul de la Târgoviște n-are, pur și simplu, nicio șansă să ajungă acolo unde speră microbiștii de pe Eugen Popescu, cei mai mulți din Liga a II-a, ca medie, în ultimele sezoane. “Și dacă promovăm, unde jucăm?” a devenit o întrebare sâcâietoare după revenirea Chindiei în Liga a II-a. Și alții au jucat departe de casă după promovare, dar au acționat urgent și și-au reparat stadioanele sau și-au construit altele, de la zero. Peste ani și ani, când Târgoviștea va fi tot în eșalonul secund sau, Doamne Ferește, mai rău, singurul lucru de care ne vom mai aduce aminte va fi modul cum a fost tratată această generație de jucători. Cu Honciu, Cherchez, Dinu, Nisipeanu, Stoica &co. în forma pe care ne-au tot arătat-o, o echipă cu pretenții ar fi fost de vreo doi ani în Liga I. Să mai luăm în calcul și că din toamna viitoare în campionat vor ajunge echipe precum Petrolul, U Cluj, Farul Constanța, și probabil că, pe final de tur, nimeni nu va mai avea emoțiile pe care le au acum unii, că Târgoviștea ar putea intra în iarnă pe primul loc.

În rest, să ne vedem sănătoși la Sibiu! Hai Chindia!

P.S. Am ales să ilustrez acest material cu o fotografie surprinsă la meciul Chindia – Dacia Unirea Brăila, din sezonul trecut. Poate măcar acești copii să vadă la Târgoviște un stadion nou, echipa în Liga I și șoseaua de centură modernizată.

The post EDITORIAL. Gânduri înainte de Hermannstadt – Chindia, meciul fruntașelor din Liga a II-a appeared first on DB-SPORT.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*