Elevii lugojeni și-au luat rămas bun de la un an școlar marcat de pandemie, ”cod roșu” și studii on-line

Cu zece zile mai târziu decât data tradițională a încheierii școlii, elevii lugojeni și-au luat rămas bun, vineri, 25 iunie, de la un an de studii cum n-a fost altul în istorie.

Pe lângă febra tezelor și a pregătirii examenelor, s-a adăugat stresul legat de o serie de situații neobișnuite, precum pandemia, distanțarea socială, codul roșu și cursurile on-line, care au trebuit pregătite de acasă.

A fost o perioadă care a pus la încercare atât elevii, profesorii, cât și părinții.

Anul școlar 2020-2021 a fost excelent rezumat, în câteva fraze, de profesorul Aurelian Sima, director al Liceului Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, la despărțirea de promoția actuală:

”A fost un an dificil, din care nu au lipsit greutățile, confruntările cu incertitudinea, cu situațiile mai puțin obișnuite, situații cu care nu ne-am mai întâlnit niciunul dintre noi, până acum. În ciuda tuturor problemelor, iată-ne ajunși la finalul acestui drum greu. Apreciez efortul tuturor celor implicați și vă felicit pentru imensul efort depus pe parcursul întregului an școlar”.

Desigur, festivitatea de premiere, cu diplome și coronițe, rămâne un important moment de bilanț, dar anul acesta felicitările trebuie adresate tuturor elevilor.

În ciuda provocărilor, emulația, competitivitatea și interesul pentru studiu, spunea profesorul Sima, s-au menținut la cote ridicate, dovadă că elevii lugojeni s-au implicat în diverse proiecte și programe cu caracter național și internațional, obținând premii și mențiuni la concursurile desfășurate în mediul on line.

Le urăm tuturor succes la examene și vacanță plăcută!

Articolul Elevii lugojeni și-au luat rămas bun de la un an școlar marcat de pandemie, ”cod roșu” și studii on-line apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*