Eroare medicală – gimnastei Ștefania Orzu i-au tăiat din osul piciorului, în loc să i se curețe necroza!

Sper că n-ați uitat-o pe Ștefania Orzu, gimnasta care a făcut necroză la șold, pe perioada cât a fost la lotul olimpic de la Izvorani. A fost o adevărată drama cu acel lot de 19 sau 20 de sportive – din cauza dezinteresului manifestat de coordonatorii Bellu și Bitang, cât și a neprofesionalismului antrenorilor Ioan Coroiu, Adela Popa și Lucian Sandu, niciuna dintre fete n-a ajuns la Olimpiada de la Rio, care era ținta finală, și în plus aproape toate fetele au avut problem medicale, mai mari sau mai mici.

Însă marea tragedie avea s-o trăiască Ștefania Orzu, cea care a făcut necroză la șold, din pricina unor dureri netratate la timp și a antrenamentelor forțate. Fata a plecat acasă în cărucior, într-o stare jalnică și dacă nu veneau părinții ei s-o ducă la medic, putea da în septicemie. A avut parte de o intervenție chirurgicală grea, care a durat mai multe ore. La câteva luni bune de la acea operație, Ștefania spunea că se simte mai rău, decât atunci când s-a declanșat boala.

În sfârșit, după mai multe discuții și programări, Ștefania Orzu a ajuns, acum 10 zile, și la cea de-a doua intervenție chirurgicală, dar de data aceasta la un spital din Viena, Austria. Din surse apropiate sportivei, am aflat că operația a decurs normal, dar perioada grea abia acum începe, vorbindu-se de o recuperare prelungită și costisitoare. Grav este faptul că medicii austrieci au descoperit faptul că la prima operație, în loc să se curețe locul de necroză, I s-a tăiat fetei din osul piciorului!

Ce-ar mai fi de spus? Poate doar faptul că Ștefania nu va mai putea face niciodată gimnastică, ea luptându-se, acum, doar să poată merge normal. Să mai spunem că cheltuielile cu această operație au fost suportate de Federația Română de Gimnastică, dar și de Clubul Sportiv din Onești, locul unde Ștefania a luat prima oară contact cu gimnastica. (Ionel Pană)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*