Eşec în amicalul de conjunctură

CS Blejoi a anulat amicalul cu Astra 2, deoarece cele două echipe se vor întâlni la finalul acestei săptămâni, sâmbătă, 12 septembrie, de la orele 14,00, în runda de debut a Ligii a III-a. Echipa pregătită de Răzvan Vlad s-a ”reorientat” rapid către un alt partener tradițional de meciuri amicale, Flacăra Moreni, mergând sâmbătă să dea piept cu formația dâmbovițeană, pe terenul acesteia.
Fostă colegă de serie (mutată acum în seria a VI-a, odată cu noul sistem competițional), formația pregătită de Gabi Paraschiv s-a impus în partida test la scor de neprezentare, scor 3-0, acesta fiind primul eșec al Blejoiului în perioada de pregătire, în care a susținut, în total, 4 partide amicale.

Cosmin Munteanu – achiziţie ”pe ultima sută de metri”

8-munteanuFormația prahoveană a stat, în general, ”cuminte” la capitolul achiziții de jucători în această vară, dar, ”pe ultima sută de metri” a reușit să aducă un jucător important pentru nivelul Ligii a III-a. Este vorba despre Cosmin Munteanu, fost, în România, la Chimia Brazi, Fortuna, CS Afumați, mijlocaș stânga plecat de ani buni în Belgia, unde a jucat la nivelul ligilor 3 și 4! Munteanu – ultima dată la gruparea Tempo Overisje a semnat pentru un an cu CS Blejoi și va lucra, din nou, sub comanda lui Răzvan Vlad, cu care ”a avut de-a face” la Chimia Brazi.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*