Eșecul de acasă uitat repede! CSM Lugoj se impune la Sibiu, după un joc cu cinci goluri

Echipa de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Lugoj şi-a revenit rapid după singura înfrângere din actualul sezon competiţional, suferită în urmă cu o etapă, în faţa formaţiei CS Gloria Lunca Teuz Cermei, cu 2-1, pe teren propriu. Fotbaliştii antrenaţi de profesorul Cosmin Petruescu au învins, vineri, 27 octombrie, în cadrul etapei a zecea, pe sibienii de la AFC Hermannstadt II, cu 3-2, după ce la pauză au fost conduşi cu 2-1. Tabela de marcaj a stadionului a fost modificată imediat după fluierul de start al partidei, de către gruparea lugojeană, când Szekely a deschis scorul în secunda 15. Gazdele au reuşit să egaleze în minutul 13 al întâlnirii, iar un sfert de oră mai târziu au trecut în avantaj. Fotbaliştii de pe Timiş au revenit însă spectaculos şi au redresat situaţia de pe tabelă în minutul 53 al celei de-a doua reprize a meciului, când acelaşi Szekely a reuşit să aducă egalarea în tabăra oaspeţilor. Trei minute mai târziu jucătorii legitimaţia la CSM Lugoj au marcat prin Velici golul cu numărul cinci al partidei şi au închis definitiv socotelile jocului, astfel că toate cele trei puncte puse în joc au mers în Banat. Este a patra victorie obţinută de lugojeni [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*