Etapă plină în a treia zi de Paști, marţi ora 17. Divizia D Timiș, runda 20: program și arbitri + golgeteri

După ce joi a bifat ușor în devans, dat fiind Sfintele Sărbători, etapa din Săptămâna Mare, caravana Diviziei D Timiș va reveni pe gazon și în cea de-a treia zi de Paști, marți de la ora 17, când este anunțată runda cu numărul 20, reprogramată de luna trecută, după două săptămâni și jumătate de la data inițială. Iată-i programul și arbitrii…

Patru etape din retur s-au disputat deja în sezonul de primăvară, cele cu numerele 18, 19, 21 și 22, consemnând 21 de victorii ale gazdelor și 8 în deplasare, dar și 7 rezultate de egalitate, respectiv 67 de goluri în contul formațiilor de pe teren propriu și 47 ale vizitatoarelor, un total de 114, puțin peste 3 marcate pe meci, iar cea de-a cincea bornă este la pasul următor.

Toate cele 9 meciuri din liga a IV-a se vor juca mâine, marți 10 aprilie de la ora 17, când liderul din Dumbrăviţa pregătit de antrenorul Sorin Bălu are o misiune mai uşoară acasă în compania nou-promovaților din Tomnatic, pe când CS Timişul Şag una mai delicată în deplasare, la Periam.

Este vorba despre o rundă reprogramată din cauza timpului nefavorabil abătut înaintea datei de 23 martie, când la vremea respectivă trebuia să demareze a treia etapă din 2018 în ”D” Timiș. Așadar…

ACS Dumbrăviţa – Unirea Tomnatic. Arbitri: Ioan Copaci – Vlad Boicu şi Alexandru Nagy. Observator de arbitri Ioan Franţ iar delegat de joc, Raul Dragomir. În tur, 1-1. Pronostic: 1.

Avântul Periam – CS Timişul Şag. Arbitri: Eugen Gheorgheoiu – Nicolae Chiţoiu şi Călin Cimponeriu. Observator de arbitri Iulian Spătaru iar delegat de joc Claudiu Păsculescu. În tur, 0-3 la ”masa verde”. Pronostic 2.

AS Peciu Nou – Pobeda Dudeştii Vechi. Arbitri: Alexandru Manea – Horaţiu Lotrean şi Denis Mihăescu. Observator de arbitri, Zaharie Ciev, iar delegat de joc, Ilie Dumbravă. În tur, 0-6. Pronostic: 1×2.

Progresul Gătaia –  Flacăra Făget. Arbitri: Daniel Neagoe – Bogdan Gheorgheoiu şi Roxana Cişmaş Malac. Observator de arbitri Ioan Popa şi delegat de joc Gheorghe Medişanu. În tur, 2-3. Pronostic: 1.

Cocoşul Orţişoara – ASO Deta. Arbitri: Elisei Balaj – Alin Botaş şi Daniel Paşca. Observator de arbitri Gheorghe Cuteanu şi delegat de joc Daniel Iovan. (tur 0-2). Pronostic: 1.

Voinţa Maşloc – AS FC Bazoşu Vechi. Arbitri: Elvis Nanu – Flaviu Ciorogar şi Marius Ţepeş. Observator de arbitri, Ioan Lazăr, iar delegat de joc Ioan Lăzărescu. (tur 0-5). Pronostic: 1.

CSM II Lugoj – Unirea Sânnicolau Mare. Arbitri: Claudiu Gaitin – Gabriel Drăguţ şi Andrei Martinovici. Observator de arbitri, Cornel Făniţă, iar delegat de joc Gheorghe Ilici. (tur 1-1). Pronostic 1.

Voinţa Biled – AS Seceani se dispută pe terenul din Becicherecu Mic. Arbitri: George Roman – Bogdan Chiorpec şi Marius Talpoş. Observator de arbitri, Cornel Avram, iar delegat de joc Iosif Mânecan. (tur: 2-2). Pronostic 1.

AS Murani  – Progresul 1906 Ciacova. Arbitri: Daniel Vărzan – Raul Ghiciulescu şi David Şvaia. Observatori de arbitri Gabriel Dan şi delegat de joc Ionel Poclid. (tur: 4-3). Pronostic 1×2.

*

În fruntea clasamentul goleadorilor se află și în continuare Deian Pecarov, chiar dacă nu mai joacă de câteva etape, urmat de lugojeanul Andrei Sărăcin. Performeri ai etapei din Joia Mare sunt doi autori de ”dublă”, Cornel Bud pentru CS Timişul Şag şi Flavius Ion pentru Cocoşul Orţişoara, proaspăt sosit de la cei din Ciacova. Cornel Bud a devenit totodată și marcatorul cu numărul 200 în actuala ediție de campionat.

20 goluri… Deian Pecarov (ACS Dumbrăviţa)

18 goluri… Andrei Sărăcin (CSM Lugoj II)

17 goluri… Cristian Radu (AS FC Bazoşu Vechi)

16 goluri…  Florin Nanu (ACS Dumbrăviţa), Raul Costescu (ACS Murani), Valentin Grigore (Unirea Sânnicolau Mare)

13 goluri… Florin Sandu (ex-Voinţa Biled, Unirea Tomnatic)

12 goluri… Stelian Argatu (ACS Murani), Florin Bolgea (CSO Făget), Gabriel Gânju (CS Cocoşul Orţişoara)

11 goluri… Daniel Vasilcin (Pobeda Dudeştii Vechi), Darius Grega (CSM Lugoj II)

10 goluri… Raul Briciu (ACS Dumbrăviţa), Ioan Kalapiş (Pobeda Dudeştii Vechi)

9 goluri… Dragan Paulevici (Voinţa Biled), Dan Raţiu (ex-CS Cocoşul Orţişoara, Timişul Şag)

8 goluri… Dan Silaghi (ACS Dumbrăviţa), Sebastian Lobonea (ex-ASO Deta, Pobeda Dudeştii Vechi), Remus Barburescu (ASO Deta), Eugen Pistriţu (AS FC Bazoşu Vechi), Mădălin Semenea (CS Cocoşul Orţişoara)

7 goluri… Mircea Şchiopu (Voinţa Maşloc), Tiberiu Popoviciu (ASO Deta), Alexandru Rus (Voinţa Maşloc), Alexandru Vlăduţi (ex-Unirea Tomnatic, Timişul Şag), Ovidiu Glodean (Voinţa Maşloc), Florin Dobre (Bazoşu Vechi)

6 goluri… Sergiu Iorgovan (AS Peciu Nou), Dragan Bataneaţ (Unirea Sînnicolau Mare), Marius Sîrbu (Unirea Tomnatic), Petru Râmneanţu (ex-AS Seceani, Timişul Şag), Cristian Pele (Progresul Gătaia), Laurenţiu Berar (AS Seceani), Cristian Gălan (ex-Timişul Şag, ACS Dumbrăviţa), Patrian Trifu (ex-Timişul Şag, AS Peciu Nou), Ionuţ Nemiţanu (ex-Voinţa Biled, Unirea Tomnatic)

5 goluri… Andrei Cărpinişan (Unirea Sânnicolau Mare), Flavius Ion (ex-Progresul Ciacova, Cocoşul Orţişoara), Cosmin Bogdan (ex-Pobeda Dudeştii Vechi, Timişul Şag), Răzvan Rus (ACS Dumbrăviţa), Marius Călin (Timişul Şag), Denis Radu (ASO Deta), Paul Leonte (Progresul Ciacova), Mario Antemie (Unirea Tomnatic), Flavius Jurj (ASO Făget), Andrei Ciobănică (Avântul Periam), Bogdan Pleşcan (ex-Pobeda Dudeştii Vechi, Gătaia), Beniamin Dobra (CSM II Lugoj), Alexandru Olar (Progresul Gătaia), Adrian Nicu Făgeţan (AS Seceani);

4 goluri… Adrian Butura (Timişul Şag), Laurenţiu Telescu (ex-Timişul Şag, ACS Dumbrăviţa), Alin Stroe (Voinţa Biled), Răzvan Istodor (Progresul Gătaia), Nicuşor Bogdan (Voinţa Biled), Victor Toma (Avântul Periam), Bogdan Pînzaru (Unirea Sânnicolau Mare), Raul Ițu (Progresul Ciacova), Angelo Olteanu (Avântul Periam), Denis Bud (Timişul Şag), Rocky Tranculov (Pobeda Dudeştii Vechi), Sorin Pop (AS Seceani);

3 goluri… Michel Rosenblum (Timişul Şag), Denis Ştefoni şi Cătălin Ştefănescu (CSM II Lugoj), Adelin Oboroceanu (Pobeda Dudeştii Vechi), Andrei Sabău (Unirea Tomnatic), Adrian Ştefan (ACS Dumbrăviţa), Flavius Tomescu (Voinţa Biled), Dragoş Daju (AS Peciu Nou), Alexandru Vlad (Unirea Tomnatic), Adrian Achimov (Bazoşu Vechi), Gabriel Drăguş (Voinţa Biled), Cristian Tăbăcaru (Cocoșul Orțișoara), Gheorghe Schipor (AS Peciu Nou).

The post Etapă plină în a treia zi de Paști, marţi ora 17. Divizia D Timiș, runda 20: program și arbitri + golgeteri appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply