Eveniment cu premieră importantă pe Hipodrom: spectatorii s-au întors!

Hipodromul Ploieşti a găzduit, duminică dimineaţă, cea de-a doua reuniune hipică oficială din 2021, totodată prima în care, respectându-se ultimele decizii luate la nivel naţional, a fost permis accesul publicului spectator, în limita a 25% din capacitatea tribunelor. Şi au fost ceva mai bine de 100 de iubitori ai turfului care au ţinut să vadă cele patru curse de trap ale zilei, având ca punct de atracţie Premiul „Constantin şi Elena”.
”Borna” revenirii în tribune a spectatorilor (au avut acces cei vaccinați sau cu test negativ) este una important, aprobarea pentru acest tip de eveniment, cu număr limitat de spectatori, obținându-se sâmbătă seara, astfel că a fost destul de greu de popularizat această decizie de ”relaxare”.

După „Premiul Europei”, învingător și în „Constantin și Elena”

Cursa zilei a propus acelaşi duel pasionant văzut în urmă cu o săptămână în “Premiul Europei”, între General de Bry şi iapa Detoxicated, avându-i în sulky pe aceiaşi Adrian Marciu şi Marian Costache, şi oferind acelaşi deznodământ: armăsarul cu origini franceze a câştigat clar, cu aproape 10 metri avans, bifând a doua victorie stagională importantă: Premiul “Constantin şi Elena”!
În celelalte curse ale zilei, s-au impus Paxton (Premiul Baical), Kaiak (Premiul Bătăuş) şi Unipress (Premiul Bon), un fapt îmbucurător fiind acela că s-a alergat foarte bine, multe valori realizate de trăpași fiind în jurul a 1 min. 20 sec. pe kilometru și chiar sub acest prag.
Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată duminică, 30 mai 2021, şi va avea ca principal eveniment Premiul Castanilor, desigur fiind premise clare că publicul va putea avea acces, din nou, în tribune, în limita a 300 de persoane sau poate chiar mai mult!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*