Evreii din Lugoj sărbătoresc noul an 5781. La mulți ani!

Claudiu BuciuÎn perioada 18 – 20 septembrie, evreii din Lugoj, alături de cei din întreaga lume, sărbătoresc Anul Nou sau Rosh Hashana.

Comunitatea din Lugoj se pregătește de intrarea în anul 5781.

”Vineri seara este ajunul Anului Nou, sâmbăta e prima zi a noului an, iar duminica, este a doua zi a anului 5781. În Israel se sărbătorește doar o zi, dar în diaspora, inclusiv în România, sărbătorim două zile. În ebraică, luna septembrie este luna elul, prima lună a anului. Anul acesta, avem condiții de restricție cu totul speciale, dar nu este o problemă. Suntem 15-20 de persoane care vom veni la Sinagogă, iar capacitatea acesteia este de 500 de locuri, deci spațiu este destul”, a declarat Ivan Eric Bloch, președintele Comunității Evreilor din Lugoj, pentru ”Redeșteptarea”.

Dl. Bloch va oficia serviciul divin de Erev Rosh Hashana 5781, ce va avea loc vineri, 18 septembrie, ora 18, la Sinagoga Neologă din Lugoj, situată pe strada Cuza Vodă, nr.8. Rugă­ciunea se va ține și în a doua seară, cea de sâmbătă, tot de la ora 18. Lumânările se vor aprinde vineri la ora 19.20.

”Anul acesta, avem o dublă sărbătoare. Este o sărbătoare mai mare, pentru că Anul Nou se suprapune cu Sabatul. E un Sabat special, pe care îl avem o dată la opt ani. În toată luna elul, între Anul Nou sau Rosh Hashana și marea sărbătoare Yom Kippur, avem o perioadă de rugăciuni specifice, care se spun seară de seară. De la bunica mea știu că anii impari sunt ani mai ușori, așa că mesajul meu pentru Comunitate este unul de speranță. Într-adevăr, anul pe care îl încheiem a fost unul foarte greu pentru noi. Am pierdut cel puțin trei membri de marcă, domnii Pavel Biedermann, Teodor Koos și universitarul Robert Reisz, stins la o vârstă tânără”, adaugă Ivan Bloch.

Masa festivă la restaurant nu se va mai ține ca de obicei, dar membrii comunității vor primi pachete cu mâncăruri tradiționale, precum miere, colac mare cu mac, mere și fructe dulci, rodii sau curmale.

Din meniul de Anul Nou mai fac parte salatele și o pastă numită humus.

Articolul Evreii din Lugoj sărbătoresc noul an 5781. La mulți ani! apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*