Ex. utiștii Buhăcianu și Bolboașă sunt din nou colegi în Liga 2-a! Hermannstadt deschide azi etapa, cu o deplasare pe Litoral

Campionatul a început, însă campania de achiziții continuă la FC Hermannstadt. Cu o zi înainte de meciul din etapa a 2-a a Ligii 2, echipa sibiană a anunțat că și-a adus în lot încă un jucător, un portar, pe Mirel Bolboașă.

În vârstă de 32 de ani, goal-keeperul piteștean acceptase statutul de rezervă la echipele pe care le-a schimbat aproape în fiecare sezon, printre ele aflându-se și UTA. Bolboașă a evoluat doar o jumătate de an în tricoul „roș-alb”, în meciurile de Cupă cu Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș și Dinamo și confruntarea de campionat cu Gloria Buzău, când i-a și oferit o pasă decisivă lui Valentin Buhăcianu, la primul dintre cele trei goluri ale arădenilor reușite în poarta trupei din Crâng.

Traseul s-ar putea să-l vedem și la Sibiu, căci Bolboașă și Buhăcianu sunt din nou colegi, având ca obiectiv promovarea în Liga 1. După plecarea de la UTA, experimentatul portar piteștean a fost a treia alegere între buturi la Astra, unde, de altfel, a avut și atribuții de antrenor pentru Lazar și Popa. Sub comanda lui Laszlo Balint și Gabi Vasiliu, la Arad, a ajuns în februarie 2020 Dragoș Balauru. Acesta din urmă a pus umărul la unele rezultate importante, precum remiza din Trivale, după care UTA a promovat după 12 ani în elită, sau succesul din play-out, din „Groapă”, când, printre altele, a apărat un penalty în fața lui Sorescu.

În ceea ce-l privește pe Buhăcianu, acesta a fost titular în prima rundă a noului sezon din Liga 2-a, câștigată de echipa sa cu 2-1 în fața celor de la AS Fotbal Club Buzău. „Vali-gol” nu a marcat și nici nu a făcut un meci grozav, dar rămâne punct fix în „11-le” lui Marius Măldărășanu ce intră din nou pe teren chiar azi, în prima partidă a etapei cu numărul doi a Ligii a 2-a. În schimb, Bolboașă va trebui să lupte din greu pentru un tricou de titular cu Ionuț Pop și Vlad Muțiu.

Programul weekendului în Liga 2-a:

Joi, 5 august 2021, ora 17:30

Unirea Constanţa – FC Hermannstadt – DigiSport, TelekomSport și LookSport

Sâmbătă, 7 august 2021, ora 11:00

Politehnica Iaşi – Concordia Chiajna – DigiSport, TelekomSport și LookSport

Dacia Unirea Brăila – FC Braşov

Unirea Slobozia – CS Comunal Şelimbăr

Ripensia Timișoara – Unirea Dej

Sâmbătă, 7 august 2021, ora 13:00

Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploiești – DigiSport, TelekomSport și LookSport

Duminică, 8 august 2021, ora 12:00

FC Buzău – Universitatea Cluj – DigiSport, TelekomSport și LookSport

Luni, 9 august 2021, ora 16:00

FK Csikszereda – Astra – DigiSport, TelekomSport și LookSport

Marți, 10 august 2021, ora 17:00

Dunărea Călăraşi – Politehnica Timișoara – DigiSport, TelekomSport și LookSport

Marți, 10 august 2021, ora 19:00

Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Steaua București – DigiSport, TelekomSport și LookSport

0
0

Articolul Ex. utiștii Buhăcianu și Bolboașă sunt din nou colegi în Liga 2-a! Hermannstadt deschide azi etapa, cu o deplasare pe Litoral apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*