Excursiile gratuite la Sinaia pentru elevii din mediul rural se vor desfăşura şi în acest an şcolar

N.D.

Autorităţile locale din Sinaia au anunţat că şi în acest an şcolar continuă proiectul lansat în 2018 care are ca scop oferirea de excursii gratuite pentru elevii din mediul rural.
Lansată iniţial sub denumirea „A(l)titudine pentru viaţă; O zi (la Sinaia) îţi poate schimba destinul”, campania din acest an intitulată “O zi la Sinaia poate schimba viaţa unui elev” şi-a păstrat scopul iniţial, acela de a oferi, în anul şcolar 2019-2020, un număr de 10 excursii unor copii din mediul rural. Excursiile sunt oferite gratuit de către Primăria Sinaia, instituţia anunţând că aşteaptă deja înscrieri. “Fie că ești părintele unui elev, primarul sau profesorul din sat, scrie-ne la adresa atitudine@primaria-sinaia.ro și spune-ne de ce crezi că școala ta poate fi înscrisă la concurs și poți fi câştigătorul uneia dintre cele 10 excursii. Fiecare acțiune va avea un număr de 30 participanți (un autocar). Precizăm că singurele condiții de selecție sunt: o singură școală în localitate; elevi ai claselor I-VIII care nu au participat în prima etapă”, se arată într-un anunţ al autorităţilor locale din Sinaia.
În prima etapă a acestui proiect, respectiv în anul şcolar trecut, au beneficiat de asemenea excursii peste 300 de elevi din localităţi prahovene şi din judeţele învecinate.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*