Exerciţii de optimism sau, de profesie, nemulţumiţi

Giorgiana Radu

Ce frumoasă eşti, Toamnă, iar noi prea grăbiţi te desluşim pe alocuri! Prinşi în menghina nemulţumirilor, pentru că da, aşa mi se pare, suntem de profesie nemulţumiţi, căutăm nod în papură oricărui fleac. Ba vremea, ba vremurile ne încrâncenează! Greu ni se intră în voie. Când e cald, e prea cald, când e frig, de ce a fost inventat? De e secetă, invocăm ploile, iar de plouă, meteodependenţa ne subjugă anxietăţii.
Ce vrem de fapt? Cred că nu prea știm să răspundem corect la această întrebare. Starea sufletească dictează, așa încât răspunsul diferă de la o zi la alta, iar ceaţa și norul sunt doar pretexte generate de frustările și neîmplinirile noastre. La aceeași categorie incertă aș încadra și întrebarea întâlnită zilele acestea pe Instagram, aproximată cam așa ”Dacă ţi s-ar oferi cartea vieţii tale, ai citi finalul?”. Nu știu câţi ar răspunde în deplinătatea echilibrului emoţional de durată. Când am citit, eu mi-am zis „nu știu”. Nu am certitudinea că mâine, poimâine aș răspunde la fel. Suntem imprevizibili în raport cu noi înșine. O fi bine, o fi rău? Cine poate ști?
De pildă, o doamnă terapeut-logoped, retrasă din motive de pandemie, din București, la Comana, spunea vizibil afectată că liniștea resimţită în ultimul timp a devenit apăsătoare: „În vară, când ieșeam în curte să mă bucur de aer și peisaj, mă deranjau grătarele și manelele. Astăzi, mi-e dor de ele!”. Da, ce ne displăcea ieri nu mai e valabil azi. Așa cum ceea ce nu apreciem când avem devine la un moment dat motiv de regret. Un sân, un picior, un ochi, un cuvânt. Prea mari, prea scurte, prea mici, prea înguste.
Neajunsurilor imputate Creaţiei le găsim frumuseţea și deplinătatea cam târziu, uneori. Dacă am conștientiza recunoștinţa la timpul potrivit, psihologii, psihoterapeuţii, psihiatrii ar putea deveni șomeri, iar optimismul, ca în multe ţări, ar intra în cursul firesc al vieţii, și nu în categoria „rarităţi ale speciei umane”.
Sigur că încercările prin care trecem azi sunt demoralizatoare și duc la epuizarea resurselor de speranţă, dar dacă am fi mai atenţi la ce avem încă și nu am deraia cu totul în extrema pesimismului contagios, imunitatea spirituală ne-ar fi aliat puternic.
Un exemplu de optimism, demn de luat în seamă, pe fondul debusolării generaţiei tinere care nu mai pune accent pe istorie și tradiţie, a venit zilele acestea de la câţiva scriitori și ingineri din Brăila, cu rădăcini în Mireș, sat aparţinător comunei Sângeru, și Vălenii de Munte, poposiţi în vizită la Muzeul Pietrei. Văzându-i cum se minunează de realizările poetului Lucian Avramescu și închegând o discuţie despre valori esenţiale și oameni care fac durabilă arta, i-am iscodit cu privire la declinul care pare să ia în stăpânire generaţia tânără care tinde să nu mai pună accent pe astfel de lucruri.
„Fiţi fără grijă! Așa cum există un timp al debusolării, va exista negreșit și unul al trezirii”.
Așa să fie?
Eu i-am crezut așa cum mă încumet să cred în vremuri mai bune, chiar dacă ninge în miezul de vară al toamnei!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*