Expoziţie inedită organizată ieri de Biblioteca Judeţeană, în memoria marelui istoric Nicolae Iorga

N. D.

O acțiune cu totul inedită au organizat, ieri, reprezentanții Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” din Ploiești pentru a aduce un omagiu celui care a dat numele acestei instituții. Astfel, la împlinirea a 80 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui istoric Nicolae Iorga, pentru a fi respectate normele sanitare impuse din cauza pandemiei, instituția de cultură a organizat expoziția intitulată ”Nicolae Iorga – Omul. Poetul” în spațiu liber, de gardul ce înconjoară sediul în care își desfășoară activitatea biblioteca fiind agățate mai multe planșe prin intermediul cărora au fost prezentate o serie de reproduceri ale unor fototgrafii ale acestuia, dar și informații despre viața și activitatea istoricului, inclusiv din creațiile sale în versuri. Demersul Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” din Ploiești nu a rămas fără ecou, persoanele care treceau prin dreptul instituției oprindu-se în fața materialelor prezentate, prilej cu care au putut afla informații pe care, poate, le descopereau pentru prima dată. Expoziția de texte și fotografii a fost organizată ieri în contextul în care, în urmă cu opt decenii, pe 27 noiembrie, Nicolae Iorga – critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român – a fost asasinat în anul 1940 în pădurea de la Strejnicu, lângă Ploieşti.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*