Fără emoții! Marcel Avram și-a adjudecat cel de-al patrulea mandat de primar la Făget

Liberalul Marcel Avram a obținut încă un mandat la cârma orașului Făget. Acesta l-a învins la peste 500 de voturi pe principalul său contracandidat, social democratul Victor Birău, directorul Liceului Teoretic ”Traian Vuia”.




În Făget și satele aparținătoare prezența la vot a fost mult peste Lugoj, însemnând aproape 50% din numărul celor înscriși pe liste. Din cele circa 6.000 de persoane cu drept de vot s-au prezentat la urne aproape 3.000, iar din voturile exprimate, 2873 au fost valabile. Acestea s-au împărțit la un număr de șapte candidați. Cele mai multe – 1427, au mers către favorit, liberalul Marcel Avram, primarul în funcție, care astfel a câștigat cel de-al patrulea mandat consecutiv.

Al doilea s-a clasat social democratul Victor Birău, cu 901 voturi, iar al treilea a fost, la mare distanță, Dan Paul Bașiu, de la PMP, cu 266 de voturi. Dorin Puiu Frâncu, de la USR-PLUS, a atras 129 de voturi, Timofte Romina,  de la ALDE – 65 voturi, Lenuța Istudor, de la Pro România – 64 voturi și Dorel Coșteanț, de la PRM, doar 21 de voturi.

Vechiul și noul edil șef,  Marcel Avram, are mai multe obiective, pe care vrea să le ducă la îndeplinire în mandatul 2020 – 2024. Printre numeroasele proiecte de viitor, acesta vrea un nou bloc de locuințe ANL, introducerea rețelei de gaz în Făget, rețele de apă și canalizare în mai multe sate aparținătoare, un parc industrial nou, piste de biciclete, construirea unui azil de bătrâni sau construirea unei piețe pentru comercializarea de produse meșteșugărești.

”Proiectele sunt multe și diversificate. Pornesc de la noi rețele de apă și canal, la realizarea de noi locuințe, crearea de oportunități pentru noi locuri de muncă, reabilitare de cămine și drumuri în satele aparținătoare și multe altele. Pot spune că vom continua să dezvoltăm Făgetul și satele aparținătoare pe toate fronturile, pentru a duce mai departe lucrurile bine făcute de până acum”, ne-a declarat primarul Marcel Avram.

Orașul Făget mai are în componență încă nouă sate: Bătești, Begheiu Mic, Brănești, Bunea Mare, Colonia Mică, Jupânești, Povergina și Temerești.

Articolul Fără emoții! Marcel Avram și-a adjudecat cel de-al patrulea mandat de primar la Făget apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*