Federaţia SANITAS şi sindicaliştii de pe ambulanţe ameninţă cu proteste

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât organizarea unor manifestaţii publice, în faţa Guvernului României, în zilele de marţi, începând cu data de 3 noiembrie 2020, în condiţiile în care membrii sindicatului sunt nemulţumiţi şi solicită luarea unor măsuri concrete, „materializate în acordarea tuturor drepturilor legale”, potrivit Agerpres.
„Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS întrunit astăzi, 29 octombrie 2020, în şedinţă extraordinară, cu participarea preşedinţilor organizaţiilor judeţene SANITAS din toată ţara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, a analizat rezultatele întâlnirii reprezentanţilor SANITAS cu echipa guvernamentală condusă de premierul Ludovic Orban, însoţit de dna Raluca Turcan – viceprim-ministru, dl Nelu Tătaru – ministrul Sănătăţii, dl Florin Cîţu – ministrul Finanţelor Publice. Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât organizarea unor manifestaţii publice, în faţa Guvernului României, în zilele de marţi, începând cu data de 3 noiembrie 2020, luând în considerare angajamentele şi promisiunile de soluţionare a revendicărilor Federaţiei SANITAS, asumate de Guvern la întâlnirea din 12 octombrie a.c., ţinând cont de faptul că, pentru o parte din măsurile ce urmau a fi luate, autorităţile au solicitat un răgaz de câteva zile pentru realizarea de evaluări cu caracter financiar”, se menţionează într-un comunicat al federaţiei.
Totodată, reprezentanţii Federaţiei SANITAS precizează că „au trecut deja mai bine de două săptămâni în care niciunul din ministerele de resort sau instituţiile abilitate să soluţioneze revendicările SANITAS nu a înţeles să prezinte cel puţin un plan pe termen scurt pentru dezamorsarea situaţiei deosebit de tensionate din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială”. Pe de altă parte, „starea de nemulţumire persistă în rândul membrilor noştri de sindicat din sistemele pe care le reprezentăm, aceştia având nevoie de rezultate concrete, materializate în acordarea tuturor drepturilor legale”.
La rândul lor, sindicaliştii de pe ambulanţe anunţă proteste pentru săptămâna viitoare dacă premierul nu invită la discuţii conducerea federaţiei.
Personalul din serviciile de ambulanţă organizează miercuri, 4 noiembrie, un protest la nivel naţional, în intervalul orar 10:00 – 12.00, dacă premierul nu va invita la discuţii conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR) până marţi, 3 noiembrie, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Totodată, începând cu data de 5 noiembrie 2020 personalul din serviciile de ambulanţă va intra în grevă japoneză pe perioadă nedeterminată până la soluţionarea favorabilă a revendicărilor.
„Prin prezenta, vă informăm că în data de 4 noiembrie a.c., începând cu ora 10:00 până la ora 12:00, se va desfăşura un protest naţional organizat de Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România, susţinută de organizaţiile sindicale judeţene membre din toate Serviciile Publice de Ambulanţă. Protestul se va desfăşura în toate sediile centrale din serviciile de ambulanţă judeţene, iar în Bucureşti protestul va fi organizat în Piaţa Victoriei, cu obiectiv pichetarea Guvernului, unde va fi prezent un grup de 80 de protestatari, grup format din reprezentanţii sindicali ai organizaţiilor sindicale din toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România”, se menţionează în comunicat.
Conducerea FNSAR a înaintat solicitare în scris premierului României pentru a stabili în regim de urgenţă întâlnirea cu conducerea FNSAR, întâlnire care, potrivit sindicaliştilor, a fost promisă de premier.
Revendicările Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România sunt: suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanţă, rectificarea bugetară la nivelul necesarului pentru a asigura drepturile salariale şi cheltuieli materiale necesare pentru continuitatea activităţii în serviciile de ambulanţă, reaşezarea salarizării asistentului medical, a managerului general şi a membrilor comitetului director din serviciile de ambulanţă.
Totodată, pe lista de revendicări se mai află salarizarea întregului personal din Serviciile Publice de Ambulanţă începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022, precum şi asigurarea pensiei de urmaş familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanţă în lupta cu virusul COVID-19.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*