Fenomenul de la Dacia Mioveni!

De la Pitești, pe drumul spre Câmpulung, în Județul Argeș, se află Mioveniul, un orășel de munte binecunoscut (în perioada 1964 – 1996 s-a numit Colibași), atât economic, cât și turistic, iar mai nou și sportiv! Economic pentru că aici se face Dacia, renumita mașină românească, turistic fie și prin simplu fapt că aici găsim șase monumente istorice, așezări de vis, brazdate de ape repezi, cât și sportiv, unde echipa feminină de handbal, aflată la primul an în Liga Națională, încearcă să-și facă loc printre grupările de tradiție – și am putea spune că îi și reușește!
Rămânem la sport, pentru că cei aproximativ 40.000 de locuitori vor ca performerii lor să domine arena înternă, la câteva sporturi individuale, șah, natație, karate sau tenis, dar la jocuri de echipă, handbal și volei. Pe o suprafață de 50 de km pătrați, cât are localitatea, se vorbește tot mai mult despre handbal, despre goluri, despre Liga Florilor. Da, au fost mai multe încercări de promovare pe prima scenă, dar eșuate, pentru că, asemenea unui ghiocel care dă să iasă primăvara, întâlnește tot felul de obstacole în drumul său, crengi uscate, pietre și alte bariere care îl înghesuie să rămână cu capul în pământ. Așa s-a întâmplat și cu echipa de handbal a Mioveniului, iar acum să înțeleagă fiecare ce vrea…

Dar cu un an în urmă, pe banca tehnică a venit Gheorghe Covaciu, un tehnician cu experiență, un bun pedagog, de care handbalul românesc s-a folosit prea puțin până acum. L-a preluat din mers și pe Daniel Gheorghe, ca secund, un antrenor ambițios, dacă mă-ntrebați, un om care a strigat, din când în când, despre nedreptățile ce i s-au făcut de-a lungul vremii. O pereche perfectă, aș putea spune, care a găsit limbajul cuvenit pentru a ajunge la inima handbalistelor. Pentru că dacă sportul nu-l faci cu inima, atunci vor fi puține momente de izbândă.
Dar cine a crezut că viața în Liga Florilor este ușoară, pentru o nou promovată, s-a înșelat – emoții multe, greșeli copilărești, lacrimi de neputință, înfrângeri neașteptate și doar puține momente de bucurie. La Dacia Mioveni au fost de toate, însă nu s-a instalat dezamăgirea, n-a apărut resemnarea, tot mereu în vestiarul fetelor a existat optimism. Fiecăreia i s-a arătat greșeala, chiar și staff-ul tehnic a spus când n-a fost inspirat, iar din aceste discuții s-a născut încrederea.

Sunt câteva handbaliste cărora le-am urmărit cariera, cu sau fără voie m-am intersectat re realizările lor și pot să spun că pe unele chiar le-am sprijinit moral – am scris de mai multe ori despre goluri și trofeee câștigate, iar mărturie stă și Revista de la acea vreme, Adevărul despre Handbal.

O știu pe Anca Onicaș de pe vremea când juca în Spania, mi-a spus povestea ei și faptul că era pe punctul de a câștiga titlul cu Atletico Guardes. Anca a evoluat și în cupele europene, cu echipa spaniolă, după care s-a întors acasă.

Despre Alexandra Banciu sunt multe de spus – era junioară la Școala 183 și, împreună cu Alexandra Badea, forma un cuplu de temut. Au fost ani de-a rândul când domina handbalul juvenil din România, pentru că era o handbalistă versatilă, juca în centru, dar la fel de bine putea să acopere partea dreaptă a terenului. O domnișoară ceva mai soft, care n-a lăsat pe nimeni să-i calce demnitatea. Se pare că întâlnirea cu antrenorul Covaciu i-a relansat cariera.

Ar fi trebuit să încep cu Roxana Cârjan, pentru că de această handbalistă m-am ocupat pe vremea când eu eram la Federație și gestionam dosarele medicale. Roxana fusese operată și trebuia să primească ceva bani de la firma de asigurare, iar dacă Federația n-ar fi fost insistentă, cred că dosarul s-ar fi plimbat și acum dintr-o parte, în alta. Un pivot bine construit fizic, cu putere, care se descurcă printre apărătoarele adverse. A avut și noroc, pentru că după stagiul de la Vâlcea, a fost dorită de U Cluj contra sumei de 12.000 de euro

Cât despre Ioana Georgescu, ea a reușit prin munca ei, prin insistența cu care a bătut la porțile afirmării. A pornit de la Giurgiu, de la o grupare, Nova Force, creată de tatăl său, anonimă, dacă vreți, care venea la București să joace și în Campionatul Municipal, și în cel Național. Ea n-a explodat dintr-odată, ci s-a șlefuit ani buni și la alte două echipe de junioare din București, CSȘ 2 și ACS Școala 181. Și când micuțul oraș de la Dunăre a înființat Clubul Municipal Dunărea Giurgiu, handbalul fiind prins în program, se face și transferul , adică debutul Ioanei în prima ligă – o dorește CSM Ploiești, apoi pleacă la SCM Craiova, ajunge la Unirea Slobozia, unde lucrează cu Gheorghe Covaciu, pentru ca anul trecut să ajungă la Mioveni, dorită fiind, probabil, de același Covaciu. Este o jucătoare care luptă, oricare ar fi numele adversarului, trage și de pe stânga, și de pe dreapta, și nu se sfiește să se ducă în viteză până în poarta adversă.

Iată doar câteva din valorile de la volanul Daciei, de la care se așteaptă ceva mai mult, pentru că sunt câteva înfrângeri suferite la potou, din neatenție și mai puțină concentrare (cum este cea cu SCM Craiova, 25-28). Dar fetele au reușit să compenseze cu o frumoasă victorie în fața celor de la Gloria Bistrița – mulți au spus că este surpriza campionatului, că ceva se petrece în vestiarul bistrițean, că scaunul lui Pașca ar fi vânat (și știm și de cine!), dar nimic din toate aceste nu umbrește succesul Mioveniului. Gruparea antrenată de Covaciu și Gheorghe și-a văzut de scenariul propus, mai ales că lipsea gura de foc, Ioana Georgescu și nimeni nu bănuia ce suflu o să mai aibă Dacia!

Am spus că sunt puține locuri unde se spune adevărul, urmăriți Dacia și o să-mi dați dreptate. Am vrut să scriu și câte ceva despre oamenii care se ocupă de toate, însă o să mai revenim pe aceste meleaguri, pentru că despre oamenii din oraș și sportul de la munte mai avem multe de scris!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*