Festival al sportului cu balonul oval juvenil în Sânnicolau Mic, urmează prima etapă la rugby în 7! + FOTO

Sezonul rugbistic la Arad a demarat cu o competiție rezervată copiilor și juniorilor. Pe arena din Sânnicolau Mic, clubul organizator, CS Universitatea Arad, a evoluat în compania echipelor din Oradea, Timișoara, Câmpia Turzii și Piatra Neamț, cu mențiunea că gruparea din Pietricica s-a prezentat și cu o „garnitură” de fete.

Timp de ore bune, s-a jucat la categoriile de vârstă între U6 și U16, la final absolut toate echipele fiind premiate la fel, cu diplome, cupe și medalii, dar și un suc rece. pacanele online gratis ca la aparate. „Rezultatele chiar nu sunt importante la copii, ci bucuria de a juca rugby într-un cadru organizat, mai ales că nu demult s-au ridicat toate restricțiile legate de pandemie, testări și alte lucruri. Îi felicităm pe toți participanții, profesorii lor, sperăm ca printre ei să se afle și viitori jucători ai echipei naționale”, a spus Marian Grindei, antrenor al formațiilor arădene, alături de Eugen Argintaru.

La finalul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, tot CS Universitatea este gazda primei etape în Campionatul Național de Rugby în 7. Nouă echipe s-au înscris în această competiție, arădenii făcând parte din Grupa A, : CS Universitatea Arad, alături de CSM Sibiu și RC Bârlad. În grupa B au fost repartizate Știința Petroșani, Sportul Studențesc și Phoenix Brașov, iar în grupa C Poli Iași, CSU Alba Iulia și RC Gura Humorului. Câștigătoarele celor trei grupe din prima fază vor lupta pentru locurile 1-3, jucând fiecare cu fiecare. Formațiile clasate pe locul secund în grupe se vor înfrunta pentru pozițiile 4-6, iar celelalte, pentru locurile 7-9. După alcătuirea clasamentului de etapă, echipele vor primi puncte pentru clasamentul general. Prima clasată va obține 16 puncte, a doua 14, iar a treia 12.

0
0

Articolul Festival al sportului cu balonul oval juvenil în Sânnicolau Mic, urmează prima etapă la rugby în 7! + FOTO apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*