File pentru o istorie trăită „pe viu”: Privind – fără mânie – spre un an de PANDEMIE! (II)

Motto: Pandemia marcheză adevăratul început al secolului 21.

(Politologul bulgar Ivan Krastev, Fellow al Institutului pentru Știinţele Omului de la Viena, autor al unei cărţi despre pandemia de coronavirus – „Este deja mâine?”.)

Luiza Rădulescu Pintilie

Pandemia de coronavirus continuă să facă istorie la nivel planetar, influenţând, de mai bine de un an, ţări şi comunităţi, dar mai ales destine individuale.
Omenirea a mai trecut prin numeroase epidemii şi pandemii, iar istoria acestora a ajuns până la noi şi pe baza mărturiilor rămase înscrise în documente de arhivă, în presa vremii sau transmise din generaţie în generaţie.
Istoria pandemiei de coronavirus e în plină desfăşurare. Trăită „pe viu” de la un capăt la altul al lumii. Scriindu-se sub ochii noştri, uneori în cel mai dramatic mod cu putinţă. Iar presa are, fără îndoială, obligaţia sa de a fi „cronicar” al acestei istorii, mai ales pentru cei care vor vrea să afle, peste timp, cum s-a scris cu adevărat această istorie.
Ce urme a lăsat deja pandemia de coronavirus -după mai bine de un an de la declararea ei oficială de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi înaintea unui al patrulea val despre care se vorbeşte din ce în ce mai mult- ne-am propus să aflăm adresând aceleaşi întrebări unor oameni cu vârste, preocupări şi experienţe de viaţă diferite. Iar pe parcursul câtorva numere ale ziarului PRAHOVA vă vom prezenta opinii şi mărturisiri, date certe şi speranţe exprimate dinspre medicina şi domeniul situaţiilor de urgenţă- cele aflate din prima clipă în zona „de foc”, şcoală şi biserică, economie şi ocuparea forţei de muncă, o generaţie de liceeni aflată într-un moment crucial de viaţă, politică, armată, evidenţa persoanelor şi, bineînţeles, presă, cultură şi istorie. Trăiri personale şi decizii asumate în numele responsabilităţilor oficiale. File încă „la cald” pentru „memoria” arhivelor de mai târziu !

1. Cum aţi traversat toată această perioadă de pandemie şi care a fost sentimentul dominant pe care l-aţi încercat ?
2. Ce v-a lipsit cel mai mult în tot acest timp?
3. Dacă admitem că fiecare încercare la care ne supune viaţa ne lasă şi o lecţie de învăţat, care este în plan personal această lecţie?
4. Fără a căuta vinovaţi şi vinovăţii, consideraţi că există cineva care ar fi putut influenţa în bine tot ceea ce au însemnat pandemia
şi consecinţele sale în viaţa fiecăruia dintre noi ?

• Colonel Mihai Drăgan, inspector șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
al Judeţului Prahova:

Viaţa te aruncă pe câmpul de luptă, de cele mai multe ori nu ai arme la îndemână şi nu îţi rămane decât să lupţi cu ce poţi

1. A fost o perioadă dificilă, cu multe obstacole și încercări prin care am trecut , dar cu un sentiment de încredere că situația va reveni la normalitate la un moment dat. Pandemia ne-a pus pe umeri multe sentimente și emoții, de la incertitudini până la compasiune pentru oamenii care aveau mare nevoie de ajutorul nostru.
2. Izolarea impusă de pandemia de coronavirus ne-a aruncat brutal într-o realitate pe care poate nimeni nu și-ar fi imaginat-o vreodată. În aceste condiții, a ne recăpăta viața de dinainte de pandemie este acum cea mai mare dorință a fiecăruia dintre noi. Vrem să fim liberi să ne plimbăm în parc, să mergem la film, să ne revedem rudele și prietenii. Cel mai mult mi-au lipsit timpul liber și familia, deoarece am fost implicat în mod direct în gestionarea situației la nivel județean.
3. Din fiecare perioadă pe care o traversăm avem multe lecții de învățat. Viața te aruncă pe câmpul de luptă, de cele mai multe ori nu ai arme la îndemână și nu îți rămane decât să lupți cu ce poți. Am învățat că, de fapt, am nevoie de mai puține lucruri decât credeam, că tot ceea ce este în jurul meu este temporar și că speranța trebuie să rămână vie, indiferent de perioada prin care trecem.
4. Fiecare om poate schimba în bine lumea, schimbarea pornește în primul rând de la noi înșine.
Trebuie să învățăm să punem accent pe conținut, dincolo de forme, și să progresăm spre potențialul maxim. De mai bine de un an, ducem o luptă, dar cu un dușman necunoscut, care a curmat multe vieți și continuă sa atace și să ne găsească mai vulnerabili.

• Rodica Paraschiv, deputat de Prahova:

A fost, probabil, cea mai dificilă etapă din viaţa fiecăruia dintre noi

1. Am parcurs această perioadă, în special prima parte a pandemiei de coronavirus, așa cum toată omenirea a făcut-o. Cu sentimente amestecate, pe care nu credeam că le voi trăi și le voi experimenta laolaltă – teamă, suspiciune, neîncredere. Însă și speranță și dorința ca totul să se termine și viața noastră să poată reveni la normal. A fost, probabil, cea mai dificilă etapă din viața fiecăruia dintre noi. Am fost obligați de situația pandemică și de restricțiile impuse o lungă perioadă de timp, care a părut nesfârșită, să renunțăm la ceea ce înseamnă însuși omul, ca ființă socială – la comunitate, la prieteni și, ceea ce a fost mult mai dureros, chiar și la membri ai familiilor noastre, de teama de a nu ne infecta reciproc!
2.Relația normală dintre oameni, din cauza acestei distanțări impuse sau autoimpuse, deseori, pentru a nu ne infecta cu SARS Cov-2 unii pe ceilalți. Probabil că mulți dintre noi am simțit pe propria noastră piele cât de dificil este să nu fii înconjurat de oameni, cât este de dificil să nu vezi un zâmbet sau expresia chipului celui din fața ta. Separarea – chiar și temporară – de membrii familiei, de prieteni, a fost foarte dificilă.
3. Aș fi vrut să nu fim niciodată puși în situația de a învăța dintr-o asemenea tragedie. O lecție în urma acestei probleme de sănătate publică mondială? Nu cred că poate fi vorba despre așa ceva, la nivel personal, pentru fiecare dintre noi. Poate fi o lecție la nivel global. Pentru că, indiferent de unde a apărut acest coronavirus nou, omenirea întreagă a avut de suferit. Iar lecția poate fi tot la nivel de umanitate. Suntem supuși greșelilor, facem greșeli pe care cu greu le putem ulterior îndrepta, iar atunci când o facem, uităm mult prea ușor dificultățile, ororile și momentele cumplite prin care am trecut. Și nu învățăm, din păcate, nimic din trecut.
4. Este greu de răspuns la această întrebare. Într-o pandemie, în stadiul actual de dezvoltare a umanității, probabil că ar fi putut fi luate decizii mult mai clare de la început. Poate că o mai bună comunicare dinspre instituțiile naționale și internaționale în materie sanitară către populație ar fi putut influența cursul acestei pandemii. Însă o pandemie rămâne o catastrofă la nivel mondial, foarte greu de ținut în frâu, în special când mobilitatea globală este atât de accentuată.

• Judecător Crina Mihaela Letea, preşedinte al Tribunalului Prahova:

Nu mi-am pus problema vinovaţilor, însă, cu siguranţă, pandemia are eroii ei, fără de care traversarea acestei perioade este de neconceput

1. Consider că, atâta vreme cât în planul sănătăţii acest virus nu i-a afectat grav pe cei apropiaţi, pe colaboratorii direcţi şi angajaţii instituţiei în care activez, aş putea defini această perioadă ca pe un exerciţiu de adaptare pe care l-am asumat cu prudenţă şi responsabilitate. Prezenţa la serviciu în fiecare zi a fost un avantaj care mi-a oferit în mod continuu sentimentul de a fi de folos semenilor,deopotrivă colegi şi justiţiabili. Măsurile administrative dispuse într-un dialog constructiv interinstituțional au fost de natură să faciliteze accesul în siguranţă la serviciul public pe care îl slujesc. Am fost preocupată de găsirea unor soluţii la problemele noi care s-au ivit şi am perceput această încercare ca pe ceva provizoriu. Deşi,în mod firesc ,am trăit şi teama de necunoscut, sentimentul definitoriu a fost unul optimist, legat de sfârşitul iminent al acestei perioade.
2. În plan sufletesc, am fost afectată profund de restricţiile impuse interacţiunii sociale, care m-au împiedicat să fiu alături de părinţii mei la evenimentele vieţii de familie (Paşte,Crăciun,aniversări ) pentru că bucuria de a fi împreună este esenţa sărbătorilor. În general, am perceput ca pe un neajuns afectiv limitarea relaţionării directe cu membrii familiei, cu prietenii, dar şi cu cei care coordonau activităţile religioase, muzicale, sportive în care eram implicată anterior cu pasiune, în mod constant. Spectacolele de teatru, operă, concertele la filarmonică la care obişnuiam să merg cu regularitate mi-au lipsit foarte mult. Am suplinit această bucurie cu producţiile culturale oferite de mediul on-line, dintre care cele mai frecvente au fost cele oferite cu generozitate de Metropolitan Opera din New York.
3. Aptitudinea de a pune accent pe binele din viaţa noastră, în ciuda dificultăţilor şi restricţiilor, capacitatea de a profita de timpul oferit pentru aprofundarea relaţiilor cu cei apropiaţi (soţ,fiu). În această perioadă am valorificat preocupări comune, care au mărit gradul de coeziune şi calitatea comunicării în familie.
4. Nu mi-am pus problema vinovaţilor în lipsa unor certitudini şi probabil, dacă ar fi existat o experienţă recentă la care decidenţii să se raporteze, s-ar fi putut diminua consecinţele în plan uman, social şi economic. Cu siguranță, însă, pandemia are eroii ei, fără de care traversarea acestei perioade este de neconceput. Mă înclin cu respect și recunoștință în fața medicilor, a personalului sanitar care, prin efortul neîncetat și devotamentul față de umanitatea aflată în suferință, ne-au demonstrat nu numai apartenența la o profesiune de elită, ci și noblețea sufletească a slujitorilor lui Hippocrate. Am simțit personal acest sprijin în momente critice, începând cu distinsa noastră doamnă doctor de familie Camelia Nicolae, care ne-a fost alături necondiționat. Îmi fac o datorie de onoare să menționez remarcabilii medici specialiști din spitalele ploieștene și nu numai ,care , cu promptitudine și responsabilitate, au contribuit cu fapte neprețuite la binele celor dragi . Acestor eroi le-am ridicat statui în sufletul meu, iar valoarea gesturilor și competența cu care ne-au alinat suferințele și au readus speranța în viețile noastre rămân pentru mine gravate într-o filă de istorie vie, de neuitat. Cred că, într-o bună măsură, resortul de a ne construi sau îmbunătăţi destinul se află în fiecare dintre noi, dar există momente în care depindem de profesionalismul și bunăvoința celor din jur. Personal, mi s-a confirmat o dată în plus puterea credinţei în Dumnezeu care lucrează prin oameni , iar în momentele dificile parcurse mi-a fost suport, pavăză şi sursă de încredere în viitor.

• Prof. dr.Gheorghe Marinică:

Încercările prin care am trecut m-au făcut să înţeleg că viaţa trebuie trăită la modul realist, în deplină solidaritate cu semenii

1.După cum se cunoaşte, omenirea a fost greu încercată de-a lungul vremii de tot felul de fenomene şi evenimente catastrofale – fie naturale, fie produse de oamenii înşişi, soldate cu milioane de victime. Actuala pandemie „picată pe nepusă masă”- cum zic bătrânii, printre care mă aflu şi eu- este soră cu ciuma, holera şi alte molime care au făcut ravagii, cu deosebirea că răspândirea ei în condiţiile actuale se produce, în scurtă vreme, la scară globală. Înţelegând că aceste fiinţe invizibile, care pot fi „mai inteligente ca omul”, cum afirma un cercetător, m-am înscris într-un regim de viaţă strict controlat, respectând normele legalizate pe plan naţional şi mondial. Milioanele de victime ne cheamă la responsabilitate faţă de viaţa proprie şi a semenilor. Ca urmare, m-am şi vaccinat, deşi am stat pe gânduri…Respectând regulile, nu m-am izolat, mi-am continuat preocupările, constând în mişcare autocontrolată şi masa de scris şi publicând o nouă carte, în cadrul Societăţii Culturale „Ploieşti- Mileniul III „, prin care cinstim memoria patriotului unionist Constantin Stere.
2. Posibilitatea de a participa direct la viaţa publică, la manifestările culturale, de a vizita instituţiile muzeale, de a avea legături normale cu rudele, cu prietenii.
3. Personal, la cei 86 de ani, pot afirma că viaţa m-a supus la numeroase încercări, unele chiar dramatice, oferindu-mi lecţii fundamentale privind conduita personală, familială şi socială. Într-o lucrare memorialistică- „Orfelinatul salvator”- prezint o serie de momente cruciale din copilăria trăită „pe muchie de cuţit”-fiind cioban orfan, într-un sat ocupat de unităţi germane, supus bombardamentelor, în tranşeele săpate în grabă, iar apoi în orfelinatele din Ploieştiul în mare parte distrus şi în condiţiile grele impuse de o secetă devastatoare. Acei oameni de mare omenie din acele vremuri groaznice au găsit soluţii pentru a ne salva, a ne creşte şi a ne educa, ajutându-ne să ne croim propriul drum în societate. Aşadar, din toate aceste încercări, am înţeles că viaţa trebuie trăită la modul realist, în deplină solidaritate cu semenii, luptând cu greutăţi de tot felul, fără a te lăsa răpus de interese meschine, ori de molime de tipul acestui virus venit „de pe pustii locuri”…
4.Deşi asistăm la tot felul de lupte politice, căutându-se vinovaţi şi vinovăţii de tot felul, este greu de pronunţat o sentinţă. Nici organismele internaţionale de specialitate nu au răspunsuri clare asupra originii şi invaziei acestui virus. Natura are încă „secretele” ei, pe care este greu să le descifrăm. Personal, sunt de acord cu aceia care afirmă că această pandemie are efecte distructive, ca un război mondial. Dacă, atunci, aliaţii au găsit căile păcii, cred că şi în acest caz savanţii lumii vor reuşi să găsească leacuri.

• Ing. Martha Mocanu, director al firmei BES România, Ploieşti:

Lipsa predictibilităţii a fost cel mai sâcâitor şi obositor sentiment

1. În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru invitaţia dumneavoastră la acest dialog, care este chiar o provocare de a trece în revista timpurile „altfel” pe care le trăim. Brusc, anul trecut, în luna martie, viaţa noastră s-a schimbat la 180 de grade, odata cu debutul acestei nebunii mondiale. Mai departe, ne amintim despre situaţia generată prin decretarea stării de urgenţă la nivel naţional, cu restricţiile impuse, o situaţie care, din pacate, a afectat în mod direct activitatea noastră, a tuturor, deci şi a companiei pe care o conduc- BES Romania. O sincopă generată din cauza opririi activităţii în saloanele de înfrumuseţare, acestea reprezentând o cotă importanta din piaţa de profil căreia compania Bes Romania i se adresează prin comercializarea produselor cosmetice pentru îngrijirea părului marca Beauty&Science, fabricate în Italia, la Milano. Totuşi, fiind un om al acţiunii, am ales ca împreună cu parte din echipa care îmi este alături să rămânem „în priză” prin alte activităţi desfăşurate tot în cadrul companiei, activităţi care necesitau un timp liber, greu de găsit în condiţii normale. Iar pentru sufletul meu am avut timp să citesc, am descoperit liniştea dăruită de pictarea unui tablou, am ales să trăiesc într-un mod care să mă reprezinte, să-mi las amprenta în tot ceea ce fac.
Eu consider că mă adaptez relativ uşor situaţiilor, însa da, au fost şi anumite aspecte care mi-au creat un disconfort, iar aici lipsa predictibilităţii a fost cel mai sâcâitor şi obositor sentiment. Spuneam că sunt un om al acţiunii, dar şi un om care călătoreşte foarte mult, atât în ţară cât şi în străinătate, iar în condiţiile unei planete aflate în lock-down am experimentat doar deplasările între domiciliu şi sediul companiei pe care o conduc. Însa, trecând de toate aceste disconforturi de moment, am încercat să-mi aduc aproape activităţi şi oameni care să-mi bucure sufletul. Şi am reuşit!
2. În primul rând mi-a lipsit interacţiunea cu oamenii. Sunt un om care se implică în multe proiecte culturale, educative, sociale, care sunt cu, despre şi pentru oameni, iar restricţiile impuse de contextul pandemiei au avut un impact major asupra posibilităţii de realizare a unor asemenea proiecte. Mai mult, această perioadă prin care am trecut reprezintă pentru mine un amestec de întrebări fără răspunsuri. Desigur, răspunsurile nu le aştept pentru că nu am cui adresa întrebările, un motiv în plus pentru a privi doar înainte cu dorinţa şi speranţa de normalitate. Iar această privire înainte reprezintă un colac de salvare prin încrederea in sine. Un colac de salvare la purtător, doar că, în situaţia dată de pandemie, conştientizarea lui a fost diferită de la om la om şi aici mă refer la timp. Pot spune mai degrabă că, pe măsură ce fiecare membru al echipei îşi redescoperea propriul colac de salvare, încrederea colectivă închega zi după zi mici izbânzi în lupta cu necunoscutul. Cred că puterea exemplului a avut un rol esenţial în ceea ce priveşte motivarea şi dorinţa de a păstra în jurul nostru o normalitate.
3. Am să încep răspunsul cu un citat care aparţine lui Octavian Paler şi care ni se potriveşte din pacate :”Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor”. Nu cred că este doar o lecţie de învăţat din această perioadă greu de explicat şi de înţeles, însă dacă ar fi să aleg una m-aş opri tot la oameni, pentru că din păcate observ că încrâncenarea şi lipsa de empatie au câştigat foarte mult teren. Cumva ne-am înstrăinat, iar acest fapt nu poate să fie o bucurie. Este o lecţie despre cum oamenii nu vor să înveţe cum este să fie împreună. Un bilanţ al acestei perioade nu este greu de făcut, mai degrabă este greu de acceptat. Totuşi este vorba despre un an din viaţa fiecăruia dintre noi, un an despre care, în ceea ce mă priveşte, nu pot spune că a fost nici bun, dar nici rău. A fost în schimb extrem de obositor din cauza schimbărilor la care trebuia să ne adaptăm „de mâine dimineaţă”. Privind din unghiul afacerii pe care o am, sincopele au existat, însă din fericire efectele nu au fost atât de dramatice, aşa cum au fost încercate alte domenii de activitate.
4. De regulă nu caut vinovaţi sau vinovăţii, dar sunt un om direct şi spun întotdeauna lucrurilor pe nume. Această perioadă este ceva prin care a trebuit să trecem. De ce, de unde şi până când nu ştiu a vă răspunde. Ce ştiu şi cred cu toată tăria este că există acel cineva care poate influenţa în bine viaţa fiecăruia dintre noi. Acel cineva este în fiecare dintre noi. Omul are puterea să schimbe în bine ceva în propria viaţă şi mai departe în viaţa celor dragi. Mi-ar plăcea să observ şi să simt cum această putere câştigă teren în vieţile noastre, dar pentru asta trebuie să mai treacă timp. Nu ştiu cât, însă din păcate trebuie să mai treacă.

• Cristina Stoichici, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova:

Mi-am impus să fiu puternică şi să inspir încredere şi speranţă pentru aceia care au căutat sprijin în momente de vulnerabilitate

1. Anul 2020 va rămâne cu siguranţă în istorie, însă nu ne-am imaginat în ce mod va rămâne special pentru fiecare dintre noi sau pentru umanitate, în general. L-am trăit însă, clipă de clipă, cu o intensitate copleşitoare, din multe puncte de vedere. Trăirile, sentimentele nu s-au cristalizat încă, în aşa fel încât să mă pot detaşa de ceea ce am avut de înfruntat: munca epuizantă, presiune şi responsabilitate imense, spaime multiple de tip uman sau profesional. Am comunicat, în multe ore de lucru, cu mii de oameni aflaţi în situaţii dificile, înspăimântaţi de necunoscut, de eventuala pierdere a locului de muncă, de boală sau de sentimentul de izolare, de altfel ca noi toţi. Mi-am impus să fiu puternică şi să inspir încredere şi speranţă pentru aceia care au căutat sprijin în momente de vulnerabilitate.
2. Mi-au lipsit mult îmbrăţişările, apropierea de oameni, strângerea fermă de mână, zâmbetele, voioşia şi zilele libere!
3. În plan personal am conştientizat multe lecţii în tot acest an pandemic. Am învăţat (încă o dată) că: trebuie să fii pregătit pentru orice, să te adaptezi perfecţionându-te permanent; poţi înfrunta totul cu credinţă, curaj dacă eşti într-o echipă bine sudată, de profesionişti, de oameni minunaţi cu care să poţi acorda sprijin oamenilor cu multă aplecare şi respect.
4. Implicarea directă, buna comunicare şi conexiunea sunt factori care influenţează în bine rezultatele acţiunilor în situaţii de criză majoră, aşa cum am constatat din propria experienţă. Fiecare dintre noi, în poziţia în care se află să facă eforturi să devină cea mai bună versiune a sa! „ Fă ceea ce poţi, cu ceea ce ai, acolo unde eşti!” ( T. Roosevelt).

• Prof. Dorin Stănescu, istoric:

Dacă după un cataclism care a secerat un sfert din populaţia Europei au urmat Renaşterea, Umanismul şi Reforma, vom vedea dacă vom avea o nouă Renaştere sau… dimpotrivă

1. Se spune că istoricul este bătrânul unei naţii. Aşa că am traversat cumva acest episod inedit al existenţei noastre purtând în spate bagajul cunoştinţelor despre evenimente similare. Şi nu mi-a fost deloc uşor şi nici comod. Am simţit o imensă încordare, uneori teamă. Citisem aproape toată literatura memorialistică românească din vremea nu a unei pandemii, ci a unei epidemii. Era vorba despre epidemia de tifos exantematic din Moldova anului 1917. Mărturiile despre ororile şi tragediile trăite de români atunci, în 1917 în Moldova şi în 1918 în Muntenia, sunt greu de imaginat pentru noi cei de acum. Un sistem sanitar dezorganizat şi depăşit, lipsa educaţiei şi a igienei personale a individului au fost factorii care au condus la sute de mii de morţi în acei ani. Nu mai puţin de 1000 de oameni din rândul sistemului medical au murit atunci. Paradoxal, pe frontul Marelui Război au murit mai puţini oameni în comparaţie cu morţii epidemiei de tifos – undeva la 700.000 de oameni! Dramele umane descrise de diarişti(memorialişti) sunt impresionante. Pe mine paralelismul probabil cu acel eveniment medical m-a îngrijorat. Din fericire, sistemul medical, în ciuda dificultăţilor, a fost suficient de rezilient, iar măsurile autorităţilor -uneori dure- au ajutat la trecerea cu bine peste acest prim şoc al pandmeiei.
2.Îmi pare rău că, în calitate de profesor, am ratat comunicarea cu o generaţie de final de ciclu. Aş fi avut multe lucruri să le spun şi nu am mai reuşit în acele luni martie- iunie 2020. Apoi, în plan personal, eu am resimţit cel mai mult pierderea temporară a libertăţii. Nu am mai putut vedea prieteni dragi, nu am mai putut intra în biblioteci, nu am mai putut călători. Nu am ieşit din Ploieşti multă vreme. Îmi spuneam, uneori glumind, că am experimentat viaţa unui ploieştean din secolul XVIII, când nu prea se călătorea şi nu avea de ce să plece din oraş, trăindu-şi aici întreaga existenţă…
3. Sunt multe lecţii şi multe învăţăminte pe care le-am primit şi la care am reflectat. Un istoric american a spus că oamenii nu pot conjuga niciodată verbul a fi fericit la timpul prezent, ci doar la trecut. Poate şi asta e sursa progresului, dar mai ales a nefericirii. Cred că lecţia cea mai bună este să mă bucur de fiecare zi, de toate lucrurile frumoase pe care le-am trăit şi le trăiesc, de cărţi, de familie şi prieteni, de o cafea bună şi să nu mai acord atenţie tuturor fleacurilor pentru care uneori ne îngrijorăm mai mult decât ar trebui.
4. Vinovaţii pandemiei de ciuma din 1348 au fost şobolanii şi puricii, vinovaţii pandemiei contemporane sunt aparent liliecii… Dacă, în primul caz, după un veritabil cataclism care a secerat un sfert din populaţia Europei, au urmat Renaşterea, Umanismul şi Reforma, vom vedea dacă şi noi vom avea o nouă Renaştere sau dimpotrivă… În egala măsură însă, eu cred că fiecare dintre noi suntem responsabili pentru noi şi pentru consecinţele din viaţa noastră şi din comunitatea noastră. (va continua)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*