Florin Ciupitu balansează între realitate și vis

George Marin

Cel mai tânăr antrenor din prima divizie a handbalului feminin din România, Florin Ciupitu, conduce echipa clubului Activ de multă vreme, încă de când aceasta activa la Plopeni, cu un scurt intermezzo la CSM București. Cu componente foarte tinere, Activ a pătruns în Liga Florilor beneficiind de prezența la turneul de baraj care, până la urmă, nu s-a mai disputat. Condițiile le cunoaștem. Pregătită sau nu – aceasta este altă poveste – pentru rigorile celui de-al doilea campionat din Europa, ca valoare, Activ a parcurs turul de campionat, prilej de a face un mini-bilanț.
– Domnule Ciupitu, cum ar putea fi caracterizată comportarea echipei în acest tur de campionat?
– Eu sunt mulțumit de comportarea fetelor, ținând cont și de lotul avut. Sunt mulțumit de implicarea lor, exceptând – așa este în sport, nu totul poate fi perfect – două partide, cu Slatina și cu Mioveni, în care am crezut că putem obține mai mult. Aici, realizările ar fi trebuit să fie mai ridicate. Celelalte jocuri le consider reușite, iar aici nominalizez și jocul cu Crișul, echipă care s-a desființat ulterior, un joc muncit, împotriva unei echipe în creștere la acea dată. Jocurile au fost bune, exprimarea în teren a fost bună, fără să ne întoarcem acasă cu înfrângeri rușinoase, cum a fost chiar în această etapă la Rapid – Vâlcea, când rapidistele au marcat doar trei goluri în primele24 de minute și doar cinci în total până la pauză. Vorbim despre o echipă, Rapid, cu pretenții și care a anunțat transferuri spectaculoase!
– Ce a mers bine și ce nu a mers la echipă?
– A mers foarte bine apărarea. Se reflectă în numărul mic de goluri primite. Comparând cu sezoanele precedente ale Ligii Florilor, credem că noi, o echipă de coada clasamentului, am „reușit” să primim un număr de goluri sub media ultimilor ani. Am avut o apărare bună, aici includ, firește, și portarii, care și-au făcut datoria în bună parte, unii pe care îi consider apropiați ca valoare, echilibrați. Nu există un portar titular. Tot timpul, unul dintre ei a fost la o valoare bună și foarte bună și a ajutat echipa.
Ce nu a mers, ați întrebat… Având o apărare care a câștigat mingi, din păcate nu au mers contraatacul și faza a doua. Aici am avut mari probleme pentru că, în sistemul nostru de apărare, avem două jucătoare care ies la schimb, ceea ce însemnă secunde pierdute. În plus, la toate celelalte echipe am dat de un ritm foarte ridicat, toate având extreme care aleargă mult mai bine decât extremele noastre. Mai sunt și alte minusuri, dar pe acesta îl consider cel care și-a pus cel mai tare amprenta asupra dezvoltării jocului.
– În acest sistem competițional totul pare un pic răvășit. Ce ne-a convenit?
– În primul rând, ne-a convenit că am avut deplasări scurte comparativ cu celelalte echipe și am jucat o etapă acasă. În afară de echipele din București, noi avem cel mai mic număr de kilometri parcurși. Contează foarte mult la nivelul energiei echipei.
– Ce nu ne convine în această organizare a campionatului?
– Nu ne convin turneele cu mai multe jocuri deoarece echipa se bazează pe un „7” mai solid, de o calitate mai ridicată decât cea a rezervelor. Un asemenea turneu trebuie abordat cu un lot cât de cât echilibrat valoric pentru a putea spera la rezultate pozitive în toate jocurile. Pentru mine, acest sistem a fost un experiment, pot spune. Totul, inclusiv ciclul de pregătire, a fost dat peste cap. A fost un campionat experimental pentru majoritatea antrenorilor, pentru că nu cred că vreun antrenor, chiar și dintre cei mai experimentați, a avut rețeta. Pe mine m-a încurajat profesorul Remus Drăgănescu, cu care am colaborat la CSM București. Mi-a spus: „Florine, gândește-te că ești un antrenor norocos. Ești lipsit de experiență, dar vii din zona echipelor de junioare I, cu rezultate pe care le-ai obținut în competiții organizate sub formă de turneu. Tu doar adaptează-te acum!”.
– Aveți creată o aplicație proprie pentru pregătirea echipei. Cât s-a reflectat aceasta în jocul echipei?
– Este o aplicație de statistică în timp real. Cred că undeva la 25 % din rata de progres a echipei se datorează acestei aplicații care este încă în test. Spre exemplu, în mai mult de jumătate din numărul timpilor de odihnă solicitați de noi, deciziile au fost luate în funcție de ce returnează aplicația și s-au reflectat în joc. De exemplu, la nivelul portarilor, se pot obține date despre evoluția portarului pe o perioadă de timp definită. Au fost situații când un portar a început meciul foarte bine, cu un procentaj foarte, foarte bun, apoi, în timpul meciului, procentajul a fost în scădere. Aplicația ne-a semnalat că trebuie făcut schimbul portarilor. Statistica oferită de aplicație vine și cu o analiză tactică de echipă. La un moment dat, analiza ne-a sugerat că ar fi indicat să jucăm un sistem „7 contra 6”. A fost o surpriză eficientă la meciul cu Galațiul. Suntem în zona în care dorim să perfecționăm acest sistem, să venim și cu alte soluții, pentru că echipele deja și-au cam dat seama. Tactic, nu ne-a mers prea bine la situații speciale, la jocul în superioritate și în inferioritate numerică, situații pe care le pregătim, desigur, la antrenamente. Există o rată de progres și mă aștept ca ea să crească.
– Progresul îl așteaptă toată lumea și credem că va veni. Dar până unde ne putem duce în acest retur?
– În tur, noi am venit cu elementul surpriză. Returul va fi mult mai dificil, pentru că echipele celelalte vor fi de zece ori mai atente cu noi. Deja am început să simțim acest lucru încă din tur și mă refer la meciul cu Vâlcea. Noi veneam după egaluri, cu Buzău și Galați, și după alte meciuri bune făcute anterior, iar pentru Vâlcea urma meci în Champions League peste trei zile. Vâlcea a făcut o apărare extrem de agresivă pentru că – așa cum a spus-o și antrenorul lor după meci – noi constituiam o echipă imprevizibilă și nu au vrut să riște nimic. Fetele noastre au resimțit din plin contactele fizice. Fac legătura cu returul care urmează și mai spun că sunt jucătoare care s-au accidentat, lucru care se întâmplă mai des atunci când este doar un nucleu care duce greul, care este mai expus la accidentări.
– În aceste condiții, cum vedeți viitorul dumneavoastră personal?
– Eu îmi doresc foarte mult să fac treabă în orașul în care m-am născut, unde mi s-a însuflețit „microbul” sportului. Eu am fost crescut de părinții mei într-un mediu în care tot timpul s-a pomenit competiția. Mie mi-a plăcut sportul. Nu mergeam în parc să fumez sau să fac un barbut la colțul blocului, mergeam la stadion și trăiam efectiv acele jocuri ale unei echipe de prahoveni. Am trăit cu generația lui Pancovici, Toporan, Pașcovici, Costescu, Orlando, Zmoleanu. Pe toți aceștia îi am în suflet și în minte. Și visul meu este să fac o echipă de jucătoare crescute aici, fete din zonă, jucătoare cu sufletul. Poate nu vor fi ele campioane, dar când intră pe teren să simți dăruirea acelor sportive! În clipa în care acest vis se va împlini, poate mă voi retrage. Poate mă voi regăsi într-o poziție de conducere sau de scouting. Este clar că așa ceva necesită timp. Dar eu cred în visul meu.
– Așteptăm să vi se împlinească visul și vă dorim ca echipele dumneavoastră, cea din vis și cea de acum, să aibă succes.
– Vă mulțumesc!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*