Focar de pestă porcină în Bucov

N. D.

La nivelul județului Prahova, a fost înregistrat un nou focar de pestă porcină africană la porc domestic, în cadrul unei exploatații din comuna Bucov, satul Pleașa. Confirmarea a venit de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, în vederea limitării răspândirii bolii, la porcul domestic și sălbatic din județul Prahova, conducerea instituției dispunând o serie de măsuri care au fost transmise și autorităților publice locale, inclusiv celor de la Ploiești, pentru a fi făcute publice. Astfel, toți porcii din exploatații trebuie să fie ținuți în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolați de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la niciun produs susceptibil de a intra apoi în contact cu porcii din exploatație. ”Niciun porc să nu intre sau să iasă din exploatație, cu excepția autorizării autorității competente, ținând seama de situația epidemiologică. Porcii nu trebuie hrăniți cu resturi alimentare rezultate din bucătărie, indiferent de natura acestora, în special cele provenite de la carnea/produsele din carne de porc gătite în familie. Nu trebuie să se intre în adăpostul unde sunt crescuți porcii cu încălțămintea și hainele cu care s-a umblat pe stradă, fiind recomandată montarea la intrarea în adăpost a unei tăvițe cu paie îmbibate cu soluție slabă de sodă caustică sau alte substanțe cu eficiență asupra virusurilor. Orice modificare a stării de sănătate a porcilor din gospodărie sau depistarea unei mortalități să fie de urgență anunțată medicului veterinar din localitate sau telefonic la DSVSA Prahova, la numerele 0244571751 sau 0723184128. Până la sosirea medicului veterinar este interzisă circulația persoanelor în zonă, mișcarea porcinelor/cadavrelor, inclusiv a cărnii de porc/produselor din carne de porc rezultate din sacrificările anterioare în gospodărie. Orice cadavru de porc domestic/mistreț depistat pe domeniul public va fi anunțat la DSVSA Prahova la numerele de telefon menționate anterior”, se menționează în documentul transmis de către DSVSA Prahova.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*