Fostul Cinematograf „Patria” e luat în calcul, din nou, să fie preluat de Primăria Ploieşti

Nicoleta Dumitrescu

Rămase nefolosite și vandalizate, cu pereții mâzgăliți nu doar în exterior, ci și în interior, sediile cinematografelor din Ploiești pot fi, în momentul de față, dovezi vii ale propriilor drame, în ciuda faptului că, în urmă cu zeci de ani, erau singurele locuri în care rulau pelicule pentru care nu era altă posibilitate de a fi vizionate și adesea se stătea la coadă! Odată cu trecerea timpului și grație tehnologiei care permite ca fiecare persoană în parte să aibă acasă propriul cinema, putând să vadă la televizor sau prin intermediul altor mijloace moderne de redare, indiferent de oră, orice film dorește, fostele cinematografe au fost date uitării, starea clădirilor fiind mai mult decât jalnică. Un exemplu este cel al fostului Cinemascop ”Patria” pentru care, după ani și ani de nebăgare în seamă, abia la sfârșitul lunii trecute autoritățile locale au dispus o serie de activități de securizare a clădirii, ajunsă într-un al doisprezecelea ceas al degradării încât, printr-un geam spart, se intra oricând în clădire, interioarele fiind distruse la propriu. Asta după ce, în 2014 – după trei ani de la finalizarea lucrărilor de renovare și reamenajare, la singurul cinematograf din Ploiești din rețeaua națională de film, unde spectatorii puteau vedea filme inclusiv în formula 3D – ușile au fost definitiv închise. Ulterior, cei care s-au aflat la conducerea Primăriei Ploiești promiteau că municipalitatea intenționează să preia în patrimoniu fostele cinematografe, fără însă ca inițiativele să aibă și vreo finalitate. Revenit la conducerea municipalității și aflat la cel de-al doilea mandat, primarul Andrei Volosevici se pare că a pus pe agenda sa de priorități și această problemă rămasă nerezolvată de ani buni. Cel puțin așa reiese dintr-un răspuns formulat la solicitarea ziarului Prahova, în care ni se precizează faptul că, referitor la cinema „Patria”, Municipiul Ploieşti şi Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) „România-Film” sunt implicate în finalizarea procedurii de semnare a protocolului de preluare în administrare a imobilului. Totodată, municipalitatea a oferit detalii și în ceea ce privește soarta celorlalte cinematografe existente în Ploiești.

În cazul Cinematografului Patria, decizia de a fi transferată la București, acum șase ani, toată aparatura performantă cu care fusese dotat a fost luată de la centru, de la RADEF. Iar de atunci, de ani buni, în așteptarea redeschiderii, sediul a ajuns în paragină, fiind vandalizat nu doar în interior, ci și în exterior, abia la începutul acestui an, la cererea municipalității, angajați ai SGU Ploiești securizând clădirea. Dar nu este singurul spațiu în care, pe vremuri, ploieştenii vedeau filme iar acum e ajuns în ruine! Solicitând Primăriei Ploiești o serie de date referitoare la fostele cinematografe din Ploieşti, respectiv ”Tineretului” din str. Ştefan cel Mare, ”Modern” din Şoseaua Vestului şi Patria – fostul Cinemascop, am primit și răspuns. Iar potrivit municipalității, se pare că primarul Andrei Volosevici a reluat discuțiile pe această temă, în sensul preluării în administrarea autorității locale a acestui cinematograf. ”În Anexa la Legea nr. 630/2002 sunt incluse pe lista sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic care se află în proprietatea publică a statului Cinematografele Patria şi Modem din Municipiul Ploieşti, iar în art. 65, alin.l din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată prin Legea nr. 328/2006 se precizează că se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «Romania-Film» sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, precum şi terenurile aferente acestora, prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă, în anexă figurând şi cele două imobile situate în Ploieşti, Piaţa Victoriei nr. 4 – Cinema Patria şi str. Inelului nr. 3 – Modern – complex cinematografic. Punerea în aplicare a dispoziţiilor legale sus-menţionate se face prin încheierea unui protocol între primarul unităţii administrativ-teritoriale beneficiare şi reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor «România-Film». Prin Sentinţa nr. 5614/27.06.2018, Judecătoria Ploieşti a admis în parte cererea Municipiului Ploieşti şi a obligat pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) la încheierea şi semnarea, cu UAT Municipiul Ploieşti, a protocolului de preluare în administrare şi predarea imobilelor situate în Ploieşti, Piaţa Victoriei nr. 4, bl. CC Vest — Cinema Patria, respectiv în Ploieşti, str. Inelului nr.3 – Cinema Modem (Complex Cinematografic). Referitor la cinema «Patria», Municipiul Ploieşti şi Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) «România-Film» sunt, la acest moment, implicate în finalizarea procedurii de semnare a protocolului de preluare în administrare a imobilului”, se arată în răspunsul primit de la Primăria Ploiești.
În ceea ce priveşte imobilul Cinema Modern (Complex Cinematografic), potrivit municipalității, în momentul de față, ”Municipiul Ploieşti, Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) «România-Film» sunt implicate în soluţionarea dosarului civil nr. 2713/105/2020 aflată pe rolul Tribunalului Prahova, având ca obiect revendicare imobiliară, litigiu juridic promovat de Regia Autonomă a Distribuţie şi Exploatării Filmelor «România-Film», respectiv în soluţionarea dosarului civil nr. 15102/281/2019 aflata pe rolul aceleiaşi instanţe, având ca obiect rectificare înscriere carte funciară, litigiu juridic promovat de Municipiul Ploieşti”. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește imobilul situat pe strada Ştefan cel Mare nr.8, ni s-a precizat că acesta nu mai face parte din patrimoniul Municipiului Ploieşti din data de 14.03.2006, când a fost retrocedat Ligii Judeţene a Sindicatelor Libere din învăţământ – Prahova, potrivit Dispoziţiei nr. 5818/2004 a Primarului Municipiului Ploieşti şi a Procesului Verbal de punere în posesie nr. 1098/14.03.2006.De adăugat faptul că, în acest caz, au existat o serie de tentative de schimbare la față a clădirii, inclusiv de reabilitare a construcției și să i se dea o altă utilitate, însă, așa cum se vede și în momentul de față, lucrările tot la stadiul de șantier au rămas, fiind, și în acest caz, abandonate.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*