Fostul deputat Mircea Roşca a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Fostul deputat PNL Mircea Roşca a fost condamnat, ieri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă, potrivit Agerpres. Instanţa a stabilit în cazul lui Mircea Roşca un termen de încercare de 5 ani, timp în care fostul deputat prahovean trebuie să se prezinte, o dată la două luni, la Serviciul de Probaţiune Prahova.
Pe de altă parte, Mircea Roşca a fost achitat pentru o altă infracţiune de trafic de influenţă şi pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu. Alte condamnări din dosar: Adrian Rotilă (administrator al SC Adliv Termo SRL şi fost administrator al SC Stanevip SRL) – doi ani cu suspendare; Marian Emanuel Rotaru (economist la Serviciul Achiziţii al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti) – un an şi şase luni cu suspendare; Gabriel Stelian Popescu (consilier local al oraşului Azuga) – doi ani şi şase luni cu suspendare, Diana Camelia Dumbravă (fost secretar al oraşului Azuga) – doi ani şi şase luni cu suspendare. În acelaşi dosar, instanţa a dispus achitarea mai multor inculpaţi: Adrian Strâmbeanu (fost director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti), Simona David (director al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti – judeţul Prahova), Mariana Malea (responsabil cu achiziţiile publice în cadrul Centrului de Recuperare), Cristina Savu (fost director economic în cadrul RAAPPS Sinaia), Mihail Fâcă (fost administrator public al judeţului Prahova), Adrian Emanuil Semcu (fost vicepreşedinte al CJ Prahova), Gabriela Cristina Şerbănoiu (fost şef al Serviciului Achiziţii Publice şi Contracte din cadrul Direcţiei Patrimoniu a CJ Prahova).
Judecătorii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi au luat act că CJ Prahova şi RAAPPS Sinaia nu s-au constituit părţi civile. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Potrivit DNA, în anul 2011, în calitate de vicepreşedinte al PNL Prahova, Mircea Roşca a pretins de la un denunţător (administrator de firmă) suma de 20.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra preşedintelui din acea perioadă al PNL Azuga, Gabriel Popescu, şi, prin acesta, asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga şi a factorilor decizionali din cadrul Primăriei Azuga, în vederea înlesnirii dobândirii unor terenuri pe raza localităţii respective de către firma acestuia, sumă din care a primit efectiv – prin intermediul lui Popescu – 5.000 de euro, iar 11.000 de euro au fost folosiţi în interesul formaţiunii sale politice.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*