Fostul selecționer al României, Loti Boloni, a semnat, în Ungaria, Petiția pentru întărirea Regiunilor Naționale!

Cu câteva zile în urmă, fostul selecționer al României, Ladislau Boloni, a vizitat Arena Ferenk Pușkaș din Budapesta, un stadion nou, a cărui construcție a-nceput în 2017 și s-a terminat în toamna lui 2019. Chiar dacă maghiarii au disputat un meci pe Arena Pușkaș, în compania selecționatei din Uruguay, scor 1-2, o deschidere oficială nu a fost încă făcută – se aștepta primăvara lui 2020 și o vizită a oficialilor UEFA și FIFA, pentru că Arena vrea să primească cinci stele, de la mai marii fotbalului mondial.
Și dacă meciurile UEFA 2020 au fost amânate, din pricina COVID-19, marea inaugurare se va face pe 24 septembrie, cu ocazia SuperCupei UEFA la fotbal, care va aduce pe dreptunghiul verde echipele Bayern Munchen, câștigătoarea Ligii Campionilor, și FC Sevilla, învingătoare în UEFA Cup.


Și revenim la declarația lui Boloni, una care va stârni reacții controversate în societatea românească. El a făcut o vizită la Stadionul Pușkaș, alături de secretarul maghiar de stat Balazs Furjes, și de redactorul șef al cotidianului Nemzeti Sport, Gyorgy Szollosi, prilej cu care a spus: ”Am susținut o idee nobilă, prin semnătura mea pe petiția care vorbește despre Întărirea Regiunilor Naționale native, în care sperăm ca și celelalte minorități europene să își găsească locul”, a spus Boloni. Și fostul tricolor a continuat cu surprizele – el i-a înmânat secretarului de stat Balasz Furjes un tricou cu numărul 10, al naționalei Ungariei, dezvăluind că a jucat și în selecționata maghiară, nu numai în cea română, chiar dacă nu avea voie, evenimentul petrecându-se în 1989, la un meci de caritate, desfășurat în capitala maghiară.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*