Fostul stelist Poiană își relansează cariera la Sebiș: „După ce ai făcut parte din lotul celei mai bune echipe din România, vrei să revii rapid la cel mai înalt nivel”

Pentru al doilea an consecutiv, Național Sebiș a optat pentru fotbaliști Under 19 între buturi. Primele opțiuni au fost Loren Voicilă și Sebastian Moroz, dar ultimul a plecat pentru a-i face loc lui Ionuț Poiană. Acesta a fost a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti ai puştilor Stelei, cu care a ajuns, în sezonul 2012-2013, până în finala CN de Juniori C (ultim act pierdut în faţa Viitorului lui Hagi). Totodată, Poiană a fost și o prezenţă constantă la naţionala U16, condusă de Florin Răducioiu. În vară, însă, goal-keeperul de 19 ani s-a despărțit defintiv de gruparea patronată de Gigi Becali cu direcția Oradea, pentru a apăra buturile celor de la Luceafărul. În luna septembrie, după „schisma”  grupării de pe Crișul Repede, a rămas fără contract și a acceptat oferta lui Călin Cojocaru. Restul poveștii o spune chiar el.

-Ionuț, ce sentimente te-au încercat la despărțirea definitivă de FCSB, acolo unde ți se anticipa un viitor frumos?

-Vă dați seama că nu mi-a fost totuna, căci eram de la 10 ani la Steaua și îmi doream foarte mult să ajung să apăr într-o zi poarta primei echipe. Am apucat să lucrez cu antrenori ca Mirel Rădoi sau Laurențiu Reghecampf, dar am făcut antrenamente cu prima echipă și când era pe bancă domnul Costel Gâlcă. De fapt, eu îmi vedeam mai mult de treabă cu antrenorii de portari și pot spune că am avut ce învăța de la toți: Ștefan Preda, Marius Popa sau Forin Tene. Pentru prima echipă a Stelei nu am jucat decât în amicale, iar în Liga 1 am fost rezerva lui Florin Niță în patru-cinci ocazii. În această vară, nu am fost inclus în lotul de cantonament al echipei mari și după o discuție cu domnul Argăseală am decis de comun acord să ne despărțim. Pe de-o parte e bine, pe de alta nu, dar acum mă gândesc doar la ceea ce am de făcut pentru clubul la care activez.

-Totuși, nu consideri că ai făcut un pas prea în spate, până în Liga 3-a?

-Eu îmi doream să meargă lucrurile bine la Luceafărul și să apăr constant în Liga 2-a, dar nu e vina mea că s-a întâmplat ce s-a întâmplat acolo. Când am plecat de la Oradea, toate echipele din primele două ligi își cam făcuseră loturile și astfel am ajuns la Sebiș. Dar, nu îmi pare deloc rău, căci am întâlnit un colectiv frumos și condiții foarte bune. Pot spune că ne apropiem de Liga 1 cu baza pe care o avem la Sebiș, dar și situația financiară stabilă, fără întârzieri la bani și alte lucruri de genul acesta. Din păcate, noi jucătorii am cam rămas datori oamenilor de aici, față de ceea ce ni se oferă în schimb.

-Activezi pentru prima oară în fotbalul din Vestul țării, cum ți se pare nivelul?

-Nu sunt diferențe prea mari de zona Bucureștiului, în fiecare serie de Liga 3-a sunt două-trei echipe bune, cu meniunea că – parcă – aici și echipele fără pretenții îți cam pot pune probleme dacă nu te concentrezi cum trebuie.

-Să punem golurile luate pe final de meci, la Lugoj , tot pe seama lipsei de concentrare. Cel puțin primul a venit la o fază ce nu anunța nimic, la o lovitură liberă de la 35 de metri…

-A fost o greșeală colectivă, toți împărțim vina acelui gol nefericit ce a deblocat un meci ce curgea spre un 0-0. Nu avem decât să uităm total ce s-a întâmplat săptămâna trecută și să câștigăm vineri și apoi și restul meciurilor până la pauza de iarnă.

-Urmează, probabil, cea mai grea partidă dintre cele pe care le veți mai juca în acest an. Cermeiul are și al treilea cel mai bun atac din serie.

-Toate meciurile sunt grele dacă ți le faci grele. Sigur, Cu Cermeiul e și un derby zonal Cermeiul, i-am și văzut personal săptămâna trecută în meciul cu Hermannstadt II și mi-au făcut o impresie bună. Am și plecat la pauză, la 3-0, dar am văzut ce trebuia să văd. Dar, repet, până la urmă cheia e la noi. Dacă jucăm ce știm noi, nu ar trebui să avem probleme cu ei și cu nicio altă echipă din campionat.

-Ești foarte tânăr încă, ce planuri ai în cariera ta?

-După ce ai făcut parte din lotul celei mai bune echipe din România, este clar că vrei să revii rapid la cel mai înalt nivel. Dar, că să reușesc acest lucru trebuie să dau totul la antrenamente și meciurile oficiale. Lucrez cu doi antrenori buni, serioși, Cosmin Merșca și Călin Cojocaru, sper să avem rezultate mai bune ca echipă și atunci toată lumea va avea de câștigat.

5
0

Articolul Fostul stelist Poiană își relansează cariera la Sebiș: „După ce ai făcut parte din lotul celei mai bune echipe din România, vrei să revii rapid la cel mai înalt nivel” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*