Fotbaliștii și fotbalistele din România au decis: Balint, Man și Hațegan – cei mai buni în 2020

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN) a anunțat câștigătorii Premiilor AFAN 2020, acordate pentru sezonul 2019-2020. Sunt singurele premii de sport decise chiar de sportivi. În acest an au votat online fotbaliștii din primele două ligi, respectiv fotbalistele din prima ligă, alături de biroul executiv și echipa AFAN.

Man, premiat și de publicațiile centrale

Trofeul cel mare, de cel mai bun fotbalist al sezonului trecut, îi revine, conform voturilor, arădeanului Dennis Man, cel care a și fost „răsplătit” recent pentru performanțele lui cu un transfer în Serie A, la Parma. Man este și cel mai bun fotbalist U21 din Liga 1 în 2020. Cel mai bun 11 al sezonului 2019-20 a fost ales următorul: Bălgrădean – Crețu, Vinicius, Burcă, Camora – Olaru, Cicâldău, Moruțan – Man, Koljic, Coman. Cel mai bun fotbalist din liga a doua a fost ales Ovidiu Herea, iar fotbalistul străin al sezonului este Paolo Vinicius. Altfel, Dennis Man a câștigat și superlativele oferite la finele anului trecut de principalele publicații din țară, Prosport și Gazeta Sporturilor.

Superlative și pentru Balint și Hațegan

Dar, Aradul a mai luat două premii la AFAN pe anul 2020. Cel mai important dintre ele prin Laszlo Balint, care a promovat-o pe UTA în Liga 1 după 12 ani de zile. Antrenorul arădenilor a fost desemnat antrenorul sezonului în Liga 1. Tot fotbaliștii și fotbalistele din România au decis că arbitrul anului 2020 este Ovidiu Ovidiu Hațegan. Chiar anul trecut, „fluierașul” de 40 de ani a devenit cel mai delegat arbitru FIFA în grupele Champions League, cu șase prezențe consecutive

Lista completă a câștigătorilor la Premiile AFAN 2020

Cel mai bun 11

Portar: Cristian Bălgradean

Fundași: Valentin Crețu, Paolo Vinicius, Andrei Burcă, Mario Camora

Mijlocași: Darius Olaru, Alexandru Cicâldău, Olimpiu Moruțan

Atacanți: Dennis Man, Elvir Koljic, Florinel Coman

Cel mai bun fotbalist Liga 2: Ovidiu Herea

Cel mai bun fotbalist U21: Dennis Man

Cel mai bun fotbalist străin din România: Paolo Vinicius

Cel mai bun fotbalist din România: Dennis Man

Cel mai bun antrenor din Liga 1: Dan Petrescu

Cel mai bun antrenor din Liga 2: Laszlo Balint

Cel mai bun portar (fotbal feminin): Margarita Panova

Cel mai bun fundaș (fotbal feminin): Teodora Meluță

Cel mai bun mijlocaș (fotbal feminin): Mihaela Ciolacu

Cel mai bun atacant (fotbal feminin): Laura Rus

Cel mai bun jucător de futsal Mimi Stoica

Cel mai bun arbitru: Ovidiu Hațegan

Cel mai bun conducător de club: Cornel Șfaițer

Cel mai bun jurnalist presa scrisă: Radu Paraschivescu

Cel mai bun reporter de teren: Eduard Zelgin

Cei mai bun realizatori TV: Dan Filoti, Vali Moraru, Dan Udrea, Ioana Cosma

Cea mai buna televiziune de sport: Digi Sport

Cel mai bun jurnalist radio: Gabriel Maricescu

AFAN este organizaţia sindicală a fotbaliştilor profesionişti şi amatori din România,  afiliată pe plan internaţional la FIFPro, iar pe plan naţional – la BNS.

0
0

Articolul Fotbaliștii și fotbalistele din România au decis: Balint, Man și Hațegan – cei mai buni în 2020 apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*