Fotbalul se vaccinează! Cristian Dulca: „Prin imunizare ne putem întoarce la normal”

Membrii staff-ului naționalei de fotbal feminin în frunte cu selecționerul Cristian Dulca s-au imunizat împotriva COVID-19 la revenirea în țară, după victoria de marți din Croația. Acțiunea face parte din campania de vaccinare a loturilor naționale și olimpice, posibilă prin urma deciziei Guvernului României.

Cristian Dulca – selecționer, Daniel Gherasim – antrenor cu portarii, Irina Mihuțescu – team manager, Corina Petrea – fizioterapeut s-au vaccinat, urmând ca în perioada următoare și alți membri ai staff-ului să fie programați. „A fost un vaccin ca oricare altul, mă simt bine. Vrem să ne vaccinăm la lotul feminin, să ne imunizăm și să ne vedem de treabă fără frica îmbolnăvirii. Cred că așa ne întoarcem la normal”, a declarat Cristian Dulca.

Campania de vaccinare demarată în această săptămână va continua în următoarea perioadă și cu alți fotbaliști și membrii staff-urilor echipelor naționale, în funcție de programul acestora.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*