FOTO 60+. ACS Dumbrăviţa – Ripensia II 7-0 (3-0) la dezvelirea plăcii cu noua denumire a stadionului din Dumbrăviţa, Ştefan Dobay

Moment festiv drept o nouă sărbătoare la sărbătoarea promovării, la Dumbrăviţa fiind dezvelită și sfințită placa inscripționată cu noul nume al stadionului din localitate, ”Ştefan Dobay”. La o asemenea răsunătoare denumire, clubul gazdă se vede obligat să ofere reprezentații cât mai calitative la intrarea în Liga 3, până una alta reinaugurarea arenei având drept protagonistă o garnitură oaspete a celebrului club timișorean roș-galben, campion național. Și a fost ACS Dumbrăviţa – Ripensia Primavera 7-0 (3-0).

ACS Dumbrăviţa a promovat în acest an în liga a III-a iar în ultimele 10 zile a jucat trei partide amicale înainte de începerea noului sezon. Vineri seară, alb-verzii au câștigat din nou, după 5-3 cu Şoimii Lipova și 6-0 cu UTA, mai exact cu juniori U19 ai arădenilor.

Iar vineri de la ora 18:30, 7-0 cu Ripensia II, grupare secundă de ”Județ” a secund-divizonarei din ”Ciarda Roșie”. Succes cu ocazia căruia, dumbrăviţenii au dezvelit înaintea startului meciului placa din marmură cu noua denumire a arenei. Aceasta va purta numele lui Ştefan Dobay, legendarul atacant care s-a născut în localitatea timişeană şi care a scris istorie pentru vizitatorii roş-galbeni. Formaţia pregătită de Sorin Bălu va face așadar pasul în fotbalul divizionar C pe un teren cu numele sonor al fostului mare fotbalist… „Ştefan Dobay”.

Păcat doar că gazonul lasă de dorit…

La eveniment au luat cuvântul Valer Raţ, Iosif Dudaş, Arpad Miklos, Radu Ienovan şi Victor Malac, iar după prezentarea lotului de jucători şi a staff-ului tehnic al gazdelor, a urmat meciul de fotbal între cele două echipe. Trupa lui Sorin Bălu a repurtat o victorie categorică în faţa ripensiştilor, marcând Dacian Bîrză (min. 8, 18), Mădălin Stancu (min. 24 – din lovitură de la 11 metri), Dan Silaghi (min. 66 și 89) şi Deian Pecarov în minutele 79, 83 și 87. De menţionat că golul doi a fost și cel mai frumos al meciului, aplaudat la scenă deschisă de cei peste 150 de spectatori. Astfel, după ce a driblat doi oponenți, Dacian Bîrză l-a driblat şi pe portarul timișorenilor, dar s-a și ”întors” și a mai driblat din nou alți doi jucători, cupă care a marcat cu un şut din 10 metri în stânga portarului Rădulescu, revenit în zadar în poartă…

ACS Dumbrăviţa: Robert Miklos (min. 46, Mihai Ureche) – David Pop, Cristian Gălan, Laurenţiu Telescu, Alin Liuba, Răzvan Rus, Mădălin Stancu, Denis Casian, Florin Nanu, Raul Briciu, Dacian Bîrză.

Antrenor: Sorin Bălu; secund: Călin Mada.

În repriza a doua au mai jucat: Emanuel Jinga, Deian Pecarov, Mihai Udrea, Bogdan  Centea, Dan Silaghi, Mădălin Barbu, Alin Pricop, Adrian Ştefan, Ionuţ Arghilean.

Nu au jucat, fiind accidentaţi. Eduard Soare şi Adrian Scrob.

Ripensia II: Iulius Rădulescu (min. 46, Adrian Eascurskhi) – Valentin Cerna, Cristian Haiduc, Sebastian Bura, Mihăiţă Lemnaru, Iustin Ardelean, Kawagoe Takenori, Istvan  Ordog, Sebastian Kiper, Alexandru Matihaş, Denis Pascal.

Au mai jucat Iulian Nemeş, Raul Rosus plus alți trei jucători în probe.

Au arbitrat: Cătălin Botaş – Nicolae Chiţoiu şi Roxana Cişmaş Malac.

Sorin Bălu: ”Cum era de aşteptat, am încheiat pregătirile înainte de a începe campionatul cu al treilea succes consecutiv, chiar am reuşit să marcăm 18 goluri şi am primit trei. Chiar dacă am întâlnit o echipă foarte tânără, pe noi ne-a interesat să încercăm şi să reuşim să punem în practică tot ceea ce ne-am propus în această perioadă de vacanţă, lucru pe care l-am reuşit. Da, am aflat, jucăm primul meci cu Ghiroda, vinerea viitoare de la ora 18. Îl vom aborda cu maximă seriozitate , cu siguranţă va fi un meci greu, derby-urile judeţene se joacă cu maximă intensitate, anulează tot, indiferent de poziţia din clasament. Mai ales acum, ţinând cont că este prima etapă. Fiecare echipă îşi doreşte să arate ce are mai bun şi în final îşi doreşte să câştige şi sper ca victoria să fie de partea noastră!”

 

The post FOTO 60+. ACS Dumbrăviţa – Ripensia II 7-0 (3-0) la dezvelirea plăcii cu noua denumire a stadionului din Dumbrăviţa, Ştefan Dobay appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*