FOTO: Atât de aproape. “U” Cluj a făcut meciul sezonului cu FCSB, dar a fost eliminată din Cupa României în faţa a peste 13.000 de fani

foto: Cosmina Măcicăşan

“U” Cluj a fost eliminată din Cupa României după ce a pierdut, 0-1, meciul cu FCSB din optimile de finală.

“Studenţii” şi-au creat mai multe ocazii decât vicecampioana României, dar execuţia lui Hora din startul meciului a făcut diferenţa.

În faţa a peste 13.000 de spectatori, primele minute ale meciului au fost dominate de jucătorii lui Vintilă. Moruţan a ratat prima ocazie cu capul în minutul 4, iar după opt minute Hora a trimis o lovitură liberă direct în vinclul porţii lui Dur-Bozoancă.

Acelaşi atacant al oaspeţilor a fost deposedat în ultimul moment de Kay în careu, după care „U” Cluj a ratat ocaziile primei părţi. Florescu şi Crăciun l-au făcut mare pe Vlad, iar portarul FCSB-ului s-a opus şi la şutul de la distanţă a lui Gavra. Goga a trimis puţin peste poartă după o pasă lungă a lui Gavra, iar Takacs, cu un şut respins greu de Vlad, a avut ultima şansă a unei reprize pe care „U” are motive să o regrete.

„Studenţii” au început furioşi partea secundă, iar jucătorii lui Vintilă au avut mari probleme chiar în a ieşi din careu în primele cinci minute. Odată scăpaţi din strânsoarea clujenilor, roş-albaştrii au preluat din nou posesia şi au avut două ocazii importante, la şuturile lui Man şi Coman. Clujenii nu au mai reuşit să pună în pericol poarta lui Vlad, iar Tănase nu a izbutit, mai apoi, să pună capăt mai repede meciului.

Căpitanul FCSB-ului a ratat un penalty în minutul 87, pe care tot el l-a obţinut, şutul său fiind respins de Dur-Bozoancă. În prelungiri, reluarea spectaculoasă a lui Kay a fost scoasă de la vinclu de către Vlad, iar meciul s-a încheiat cu victoria la limită a FCSB-ului. “U” Cluj părăseşte Cupa României, după un meci în care nu a arătat deloc a echipă de liga a doua.

“U” Cluj

Au mai intrat: Pîrvulescu, Miranda, Guedj. Antrenor: Adrian Falub

FCSB

Au mai intrat: Coman, Man, Moutinho. Antrenor: Bogdan Vintilă

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*