FOTO: CFR Cluj 2, victorie cu Unirea Dej după un meci controlat autoritar. Feroviarii dau din nou semne de viaţă, dejenii se scufundă

CFR Cluj 2 şi Unirea Dej s-au întâlnit, vineri după-amiază, în etapa a 13-a a seriei a cincea din Liga a III-a.

Meciul de pe terenul CMC a fost la discreţia clujenilor, scor final 2-0, care par să fi trecut peste pasa proastă în care au bifat trei eşecuri consecutive.

Elevii lui Gică Barbu nu au avut mari probleme în a se impune în acest joc, Kereki şi Hamed marcând câte un gol pe repriză în poarta lui Szekely. Pe lângă aceste reuşite, CFR-iştii au mai trimis şi de două ori mingea în bară, Coman şi colegii săi trecând şi în alte rânduri pe lângă majorarea avantajului.

De partea cealaltă, dejenii pregătiţi de Flaviu Băieşu şi Costi Bădan nu au fost periculoşi decât prin Patrick Popescu, galben-albaştrii suferind enorm în acest tur. S-a terminat 2-0 pentru CFR Cluj 2, care a legat două meciuri fără înfrângere, dejenii bifând, în schimb, al şaptelea eşec consecutiv, care îi păstrează pe penultimul loc în clasament.

Mai jos puteţi vedea o galerie foto de la meciul disputat în Gruia.

CFR Cluj 2

Au mai intrat: Lu, Giurgean, Petruş Cl., Coţi. Antrenor: Gheorghe Barbu

Unirea Dej

Au mai intrat: Blaj Fl., Bogdan P., Kocsis, Chiorean. Antrenori: Flaviu Băieşu, Costi Bădan

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*