FOTO: CFR Cluj, prima victorie din retur. Feroviarii au învins Iaşiul cu un gol după care oaspeţii au vrut să iasă de pe teren

CFR Cluj a aşteptat patru etape din returul sezonului regulat pentru a obţine prima victorie, 1-0 cu CSM Iaşi. Ardelenii au câştigat cu un gol contestat de oaspeţi, aceştia au ameninţând că părăsesc terenul din cauza unui aut de margine semnalizat diferit de arbitri, fază care a dus la singura reuşită a meciului.

Alb-vişiniii au măcinat în gol în prima repriză, Deac fiind singurul jucător periculos al clujenilor la poarta lui Kelava. Mijlocaşul gazdelor a avut în două rânduri posibilitatea să deschidă scorul, însă şuturile sale au trecut milimetric pe lângă bara moldovenilor, între aceste ocazii chiar Iaşiul putând să dea lovitura. Cioinac a şutat slab din careu însă, pe direcţia lui Arlauskis, iar la pauză s-a intrat cu 0-0 şi cu înconjurarea arbitrului George Rădulescu de către jucătorii clujeni.

Partea a doua a debutat cu o şansă uriaşă a lui Omrani, care a reluat în bara transversală, după care clujenii au deschis scorul în urma unei faze contestate vehement de către oaspeţi. Un aut de margine a fost semnalizat diferit de către arbitrul central şi cel asistent, acesta din urmă arătând în favoarea CFR-ului, iar Rădulescu a revenit asupra deciziei sale iniţiale.

Mingea a fost repusă de clujeni, aceasta a ajuns la Păun, care a trimis în bară, iar balonul a ricoşat apoi la Deac, cel care l-a învins pe portarul oaspeţilor. Antrenorul ieşenilor, Flavius Stoican, a protestat şi i-a chemat pe jucători la margine, ameninţând că-i retrage de pe teren, însă cel care a părăsit suprafaţa de joc până la urmă a fost chiar el, trimis în tribune de arbitru.

Ieşenii au ratat două ocazii mari de egalare în prelungiri, însă CFR-ul a reuşit să obţină primul succes al returului, în acelaşi timp marcând şi primul gol după mai bine de o lună.

CFR Cluj

Au mai intrat: Rus L., Djokovic, Balde. Antrenor: Dan Petrescu

CSM Poli Iaşi

Au mai intrat: Spătaru, Ştefănescu, Cisse. Antrenor: Flavius Stoican

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*