FOTO: Cocoșul – Unirea Tomnatic 5-0. Chimiuc: ”Greu a fost până a mai intrat un gol”

Ceea ce izbutea în primele două apariții acasă din acest campionat, și anume să învingă, a reușit formația lui Ghiță Chimiuc și la ultimele două partide pe teren propriu din sezonul de toamnă al Diviziei D Timiș, impunându-se în aceste cazuri chiar și fără a primi gol, ba mai mult egalând diferența record de scor semnată pe ”Pavel Zagura” în etapa a II-a, 6-1: Cocoşul Orţişoara – Unirea Tomnatic 5-0 (1-0).

Cocoşul a întrecut la un scor detașat nou-promovata mai slab clasată din Tomnatic, care a pierdut pentru a treia oară consecutiv în deplasare, după ce în etapa trecută se impunea acasă cu 4-1.

Mădălin Semenea a fost vioara întâi pentru băieţii lui Ghiţă Chimiuc, semnând un hat-trick, în minutele 9, din lovitură de la 11 metri, 50 și 81. L-au completat Dan Raţiu în minutul 65 şi Gabriel Gînju (min. 70), reușite între care, în minutul 68, Samuel Timofte, de la Unirea, a fost eliminat pentru acumulare de cartonaşe galbene.

Apoi, în minutul 75, oaspeţii au și ratat o lovitură de la 11 metri, şutul expediat moale de Marius Sîrbu fiind respins de portarul Alexandru Ciui.

*

Ghiţă Chimiuc (antrenor Cocoșul Orţişoara): ”Ce să mai spun la un asemenea scor!? A fost un meci la discreţia noastră… Greu a fost până când a mai intrat un gol dar după aceea băieţii mei au zburdat pe teren în partea secundă şi rezultatul spune totul. Unirea nu a fost o echipă rea, s-a menţinut în prima repriză, echilibrând jocul după golul încasat repede”.

Istvan Matefi (antrenor Unirea Tomnatic): ”Din trei ocazii ei au marcat cinci goluri, în schimb noi am ratat un 11 metri şi alte ocazii, chiar cu uşurinţă. Aşa este în fotbal, nu mai am ce să comentez…”

*

Orţişoara: Ciui – Motreanu, Secotă, Solomon, Arghilean, Gînju, Opriş, Neagoie, Tăbăcaru, Semenea, Rațiu.

Antrenor: Ghiţă Chimiuc.

Au mai jucat: Dănilă, Telios şi Sobolu.

Tomnatic: Ciocani – Şușman, Hoţa, Handolescu, Timofte, Moricz, Ardelean, Oros, Postolache, Sîrbu, Vlăduţi.

Antrenor: Istvan Matefi.

Au mai jucat: Antemie, Taciuc şi Obeşterescu.

Fotografii realizate de Cosmin Poenar la meciul din etapa a XVII-a și ultima a turului în ”D” Timiș…

Arbitri: Cătălin Botaş – Cristian Pleşa şi Denis Mihăescu. Observatori: Nicolae Pleşa şi Florian Mierea.

The post FOTO: Cocoșul – Unirea Tomnatic 5-0. Chimiuc: ”Greu a fost până a mai intrat un gol” appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*