FOTO EXCLUSIV. De la fileu la pulan! Unde a ajuns Nelu “Țăranu’” Dobre, legenda vie a voleiului târgoviștean

După trei ani și jumătate de la despărțirea de CSM Târgoviște, Ion Dobre și-a găsit un nou job, plătit tot din bani publici și mult mai comod decât cel de la secția de volei a clubului municipalității. E clar, nici salariul nu mai e același, dar pentru “Țăranul” de la volei satisfacția de a-i feri de primejdii pe copiii care vin să se joace în Parcul Mitropoliei primează în fața beneficiilor materiale. Dobre a rămas modest, chit că a dat treningul portocaliu pentru uniforma reputatei firme de pază: “Nu mă pozați, vă rog. Sunt aici de doar trei zile. Ce era să fac? Mai am puțin și ies la pensie, trebuia să mă bag undeva”. După îndelungi insistențe, fostul organizator de competiții al echipei de volei feminin CSM Târgoviște a acceptat să fie fotografiat de DB-sport.ro în câmpul muncii. Înconjurat de copii și părinți și încălțat cu bocanci militari, nea Nelu și-a regăsit liniștea, iar asta nu poate decât să ne bucure, în pragul Sfintelor Sărbători.

P.S. Nu la fel de amabil cu reprezentanții DB-sport.ro s-a arătat astăzi președintele CSM Târgoviște, Prisăcaru Ciprian. Câștigător al unui concurs la care a candidat singur și cu zeci de kilograme în plus față de momentul înscăunării, respectiv septembrie 2016, Prisăcaru a transmis că va da curs unei banale solicitări a unui administrator DB-sport.ro în… zece ani. “E mult de muncă, probabil ne vor trebui zece ani să vă dăm un răspuns. Oricum, ne vedem în instanță“, s-a exprimat cel mai slab manager de club din istoria sportului dâmbovițean, de față cu Cornel Cornea, antrenorul ultimilor ani în Dâmbovița.

P.S.2 În încercarea de a-și spăla imaginea, Prisăcaru Ciprian a apelat la serviciile mai multor jurnaliști, printre care și un dâmbovițean “remunerat” de primăriile din județ cu mături, cartoane de mere și saci de cartofi. Prestațiile au fost plătite cash, cu sume cu trei zerouri per articol laudativ. Asupra acestui aspect, vom reveni cu amănunte.

The post FOTO EXCLUSIV. De la fileu la pulan! Unde a ajuns Nelu “Țăranu'” Dobre, legenda vie a voleiului târgoviștean appeared first on DB-SPORT.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*