[FOTO] Explozie de culoare la Lugoj! Școala Nr. 2 a găzduit Concursul Național ”Feeria primăverii”

Școala Gimnazială Nr. 2 din Lugoj a găzduit pe toată durata lunii martie Concursul Național de Creație Plastică și Artă Fotografică ”Feeria primaverii”. La cele trei secțiuni ale concursului, pictură/desen, colaj și fotografie, au participat cu lucrări, create chiar de ei, aproximativ 1000 de copii din toată țara. Obiectivul acestui concurs, înscris în Calendarul Activităților Educative Școlare al Inspectoratului Județean Timiș, a fost stimularea și totodată valorificarea potențialului creativ al copiilor și încurajarea acestora să se exprime liber, prin desenele, picturile și colajele realizate pe tema anotimpului care tocmai a sosit – primăvara. Coordonatorul Concursul Național de Creație Plastică și Artă Fotografică ”Feeria primaverii” a fost prof. Denisa Sîrbu, cu sprijinul directorului școlii, prof. Florin Mariș, și al colegelor sale, Tilore Kortner, Florentina Borlovan, Cristina Pop-Coman, Daniela Drăgan, Mirela Magu, Ionela Moșoarcă, Veronica Icobescu, Cornean Maria, Ana Pozsar, Mirela Luminosu, Teodora Popescu, Ana Maria Isverceanu-Dan și Alina Miron.
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*