FOTO. Finale de 3-2 după 2-0 și 2-2! Spectatori, galerie, jocuri frumoase, aplauze meritate. ASU Politehnica triumfă în ”Trofeul Gheorghe Ene”, ACS Poli în ”Trofeul Gheorghe Ola”

Peste 150 de spectatori, incluzând o galerie viola a fanilor lui ASU Politehnica, au asistat în această după-amiază din tribuna Sălii ”Constantin Jude” la un foarte frumos cuplaj fotbalistic juvenil prilejuit de finalele fazei județene a ediției din acest an în ”Trofeul Gheorghe Ene” și ”Trofeul Gheorghe Ola”.

Ambele meciuri jucate de copiii de 8-9 ani ajunși în finala pe Timiș a tradiționalelor întreceri cu finalitate la nivel național ce se derulează cu regularitate la ceas de toamnă pe terenuri în sală au fost realmente cât se poate de frumoase și au ținut simpatizanții echipelor cu sufletul la gură, totul stând până spre final sub semnul echilibrului și imprevizibilului.

Se spune că repetiția este monotonă dar în aceste cazuri a conferit atractivitate, căci evoluția scorului a fost identică în finalele celor două categorii de vârstă, câștigătoarele desprinzându-se inițial la 2-0 și conducând la pauză, dar fiind egalate în repriza a II-a, 2-2, după care au mai găsit totuși resursele de a mai puncta o dată, decisiv pentru adjudecarea fazei județene și implicit reprezentarea Timișului la început de decembrie la nivel zonal, în vest, cu vedere spre turneul final național din apropierea Sfintelor Sărbători de Crăciun.

Iar în ton cu învingătoarele care au ținut asistența cu sufletul la gură, golurile calificării fiind semnate în ultimul sfert de oră, am lăsat abia pentru aceste rânduri scrierea denumirii triumfătoarelor în faza județeană a ediției din 2017, ASU Politehnica în cazul copiilor de la categoria mai mică de vârstă, 2009, în ”Trofeul Gheorghe Ene”, respectiv concitadina ACS Poli Timișoara la grupa 2008, în ultimul act disputat tot cu reprezentanți ai grupării ASU Politehnica în ”Trofeul Gheorghe Ola”.

Până la aflarea câștigătoarelor, a fost însă o întreagă combinație de faze frumoase de joc, aplauze la scenă deschisă, încurajări din rândul spectatorilor dar în special din galerie, ce mai!, galerie în toată regula, o uriașă bucurie a învingătoarelor și festivități de premiere. Chiar a fost un eveniment reușit…

Demarat la ora 14 cu finala ”Trofeului Gheorghe Ene”, a celor mai mici, de 2009, în care calificatele în finală au fost decise după grupele preliminare și semifinalele în cruciș de la baza ”Lemon”, de săptămâna trecută, și anume ASU Politehnica respectiv ACS Atletico.

La ora ultimelor acte, s-a izbutit asigurarea celui mai bun cadru cu putință din oraș, Sala ”Constantin Jude”, inițial finalele fiind programate joi dar amânate cu o zi, pentru astăzi.

Iar ASU Politehnica s-a desprins la 2-0, scor cu care conducea la pauză, după care a fost egalată în doar câteva minute la mijlocul părții secunde, 2-2, foarte puțin mai apoi înscriind însă din nou, decisiv: 3-2. Au mai urmat reluări în bară, de fiecare parte, prin Staicu în minutul 35, de la învingători, respectiv Basaraba, care a fost la un pas de egalare chiar spre final, în minutul 39, dar tabela de marcaj a rămas neclintită.

Au triumfat elevii de 2009 îndrumați de Paul Burtic la alb-violeții lui ASU Politehnica, învingători la limită ai celor pregătiți de Adrian Bungău și Cristian Dancia.

A fost așadar ASU Politehnica – ACS Atletico 3-2 (2-0), prin golurile lui David Szabo în minutul 8 și Răzvan Sabău în minutele 13 și 33, respectiv David Luță în minutul 28 și George Basaraba în minutul 31.

Au jucat bineînțeles toți copiii convocați, deși în același timp doar conform sistemului de desfășurare în formule 4+1, pentru câte 20 de minute repriza, ASU Politehnica apelând la Nicolae Biraș – David Doariu, Samuel Buzea, Robert Willand, David Szabo, Bogdan Tătucu, Alexandru Păun, Florin Popescu, Răzvan Sabău și Alexandru Staicu, iar ACS Atletico la David Borza – George Basaraba, David Luță, Andreas Borsos, Răzvan Mihalka, David Ardel, David Buta, Marko Gubandru, Alexandru Nițu și Mario Mois.

”Violeții” au luat Cupa și biletele pentru zonale, plus o minge, cu diplome fiind răsplătiți toți protagoniștii, iar apoi la fluierul aceluiași Alexandru Manea au intrat pe teren finaliștii pe Timiș ai ”Trofeului Gheorghe Ola”, juniorii E în primul lor sezon ca reprezentanți ai generației 2008.

Și s-a încheiat tot 3-2, de astă dată pentru ACS Poli, care a condus-o la pauză cu 2-1 pe ASU Politehnica. La această categorie de vârstă finalistele au fost desemnate abia săptămâna aceasta, alaltăieri, în urma penultimei faze derulate tot la baza ”Lemon”, unde aveau loc în prealabil și grupele de calificare, ASU Politehnica dispunând în semifinală cu 9-4 de ACS Juventus iar ACS Poli cu 5-4 de LPS Banatul.

Ca durată de joc, s-a alergat ceva mai mult decât la cei mai mici cu un an, în reprize a câte 25 de minute, dar golurile s-au ivit tot în intervalul primelor 40, Muhamed Ozdemir și Alexandru Matei desprinzând-o chiar rapid pe ACS Poli, deja în minutele 3 și 5: 2-0.

Denis Krista a redus din handicap relativ repede, în minutul 12, iar imediat după pauză tot el a egalat în favoarea lui ASU Politehnica, însă parcă așa a fost să fie în finalele din 2017, ca autorii deschiderii scorului să modifice ultimii tabela, în acest caz prin Alexandru Buțu, în minutul 39: 3-2 ACS Poli.

Robert Frușa a contat la învingători pe 1. David Barbu – 12. Patrick Baeram, 2. Robert Dîrlea, 6. Vlad Miculescu, 7. Alexandru Matei, 10. Denis Gulei, 11. Alexandru Buțu, 9. Andrei Tolcea, 5. Darius Niculescu și 4. Muhamed Ozdemir, în vreme ce Ionuț Iacob a apelat la ASU Politehnica la 1. Raul Todincă – 22 Mario Șerban, 2. Denis Krista, 3. Mario Matei, 4. Grațian Lugojan, 6. David Kovacs, 7. Ciprian Dan, 9. Mark Moruț, 11. Ayamm Manoliu și 16. Raul Gârloniță.

O nouă festivitate de premiere, pusă în scenă din partea AJF Timiș de Romeo Malac și Martin Bauer, și niște amintiri plăcute după… 90 de minute de fotbal al copiilor ce sădesc speranța că fotbalul local poate avea totuși viitor. Nouă unora ne-a plăcut. Mulțumim copii că ne-ați tresăltat inimile de bucurie cu exuberanța voastră și țineți-o tot așa! Fotografiile, dintre care primele 23 de la finala celor mai mici iar ultimele 13, de la ultimul act de 2008…

The post FOTO. Finale de 3-2 după 2-0 și 2-2! Spectatori, galerie, jocuri frumoase, aplauze meritate. ASU Politehnica triumfă în ”Trofeul Gheorghe Ene”, ACS Poli în ”Trofeul Gheorghe Ola” appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*