FOTO: Iclodul, victorie în derby-ul nebun cu Floreştiul. Două penalty-uri ratate, trei eliminări şi un portar-jucător eroul meciului

Unirea Iclod a câştigat cu 2-1 derby-ul din deplasare cu CS Floreşti, disputat în etapa a patra a Ligii a IV-a.

A fost un nou meci al orgoliilor între cele două formaţii, care a avut parte de o repriză secundă nebună.

Iclodul a condus la pauză după 45 de minute în care a fost superioară adversarei. Vlad Pop a înscris în minutul 7 pentru formaţia pregătită din teren de fostul jucător al Floreştiului din anii trecuţi, Paul Dîrjan. În repriza secundă, însă, meciul a depăşit cu mult statutul unui joc de Liga a IV-a. Floreştiul a riscat mai mult, iar Iclodul a avut câteva contraacuri extrem de periculoase.

Fostul jucător al Unirii, Radu Danciu, a scos un penalty pentru CS Floreşti pe care tot el l-a executat, însă portarul Gelu Prunean a reuşit să reţină şutul atacantului gazdelor, dar cu preţul unei accidentări la braţ. Prunean a rămas în poartă însă, iar în minutul 62 a primit un eurogol de la acelaşi Danciu, care a executat în vinclu o lovitură liberă din marginea terenului. La acest scor, goalkeeperul Iclodului nu a mai suportat durerile şi a ieşit de pe teren, însă oaspeţii nu aveau portar de rezervă, aşa că între buturi a intrat fundaşul Tibi Cosoruş.

Acesta avea să fie eroul Iclodului, însă doar după ce Vali Dîrjan a fructificat un contraatac al oaspeţilor şi l-a învins în postură de 1 la 1 pe Ţicrea în minutul 70. În cele 28 de minute rămase de jucat, pentru că centralul Narcis Bodocan a acordat opt minute de prelungire, floreştenii l-au testat din plin pe jucătorul ajuns portar de nevoie, fără succes însă. Frătean, Feher, Danciu sau Svichi nu l-au putut învinge pe Cosoruş, care a respins şi în bară un şut, iar în prelungiri, atunci când a fost depăşit totuşi, bara transversală s-a opus golului egalizator.

Între ocaziile floreştenilor, Iclodul putea rezolva definitiv meciul, dar fraţii Dîrjan au ratat două situaţii bune, iar în minutul 89 Roman a irosit inclusiv o lovitură de la 11 metri pentru Unirea, Ţicrea având o intervenţie perfectă. La faza penalty-ului, Răzvan Truşcă a luat al doilea galben şi a fost eliminat, iar mai apoi Adrian Truşcă, de pe banca floreştenilor, a văzut şi el cartonaş roşu pentru proteste la o fază la care banca floreştenilor a cerut un henţ. Meciul s-a terminat cu o serie de îmbrânceli la mijlocul terenului, motiv pentru care Laurenţiu Văidean a văzut şi el cartonaş roşu. De altfel, nervii au fost întinşi la maxim în ambele tabere, centralul Bodocan arătând, per total, 12 cartonaşe galbene şi trei roşii.

„Sunt nişte orgolii între Iclod şi Floreşti de vreo doi-trei ani, dar eu nu le văd rostul, pentru că majoritatea suntem prieteni între noi. Mai ales eu, că cei de la Floreşti sunt ca şi familia mea, pe undeva nici nu mă pot bucura că am câştigat, dar trebuie să ţin cu echipa mea. E importantă această victorie pentru că am pierdut cu cei de la Victoria Cluj şi aveam nevoie de acest succes pentru a ne păstra şansele la primele trei locuri. Cosoruş a apărat azi de nota 10 şi, la nevoie, îl facem portar. Lorand ne-a lăsat puţin la greu, dar sper să revină pe viitor”, a spus antrenorul jucător al Iclodului, Paul Dîrjan.

Ştiam ca ne așteaptă un meci greu, cu un adversar incomod, dar din păcate astăzi nu ne-am ridicat la nivelul așteptat și asta ne-a costat. Am început slab meciul, le-am dat posibilitatea adversarilor să vină peste noi și așa am luat și primul gol. A doua repriză, am forțat egalarea, ne-am creat ocazii, am reușit să egalăm, ne-am dorit sa câștigam, dar contrar cursului jocului ne-au prins pe un contraatac și am primit al doilea gol. Așa s-a scris istoria acestui joc, cu toate că am avut ocazii bune de a marca și cred că un rezultat de egalitate era mai echitabil”, a spus unul dintre jucătorii floreştenilor după această partidă.

CS Floreşti

Au mai intrat: Bold, Văidean. Antrenor: Călin Budişan

Unirea Iclod

Au mai intrat: Oltean, Roman, Craveţ. Antrenor: Paul Dîrjan

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*