[FOTO] In memoriam martirilor! Lugojenii și-au cinstit eroii căzuți la Revoluție

S-au împlinit 28 de ani de la evenimentele petrecute la Lugoj, în perioada 19-20 decembrie 1989, iar cu această ocazie, administrația locală a comemorat această zi printr-o ședința solemnă a Consiliului Local al Municipiului Lugoj la Cinematograful “Bela Lugosi”. Manifestările dedicate Zilei Lugojului au continuat cu întâlnirea revoluționarilor la Ceasul Electric, locul de unde au pornit revolta în decembrie 1989, care au restabilit traseul pe care s-a deplasat coloana în seara zilei de 20 decembrie, între Ceasul electric, piața J.C. Drăgan, Primăria Lugoj și Unitatea militară de artilerie. În memoria celor care și-au sacrificat viața la Revoluție s-au depus coroane cu flori la crucea din Piața Victoriei, troița de pe strada Timișoarei, Monumentul Revoluției de pe strada Timișoarei, Cimitirul Ortodox și Cimitirul Catolic. Retragerea cu torțe a revoluționarilor, care are a pornit de la Universitatea Europeană “Drăgan” pe traseul Primărie, Podul de Fier, Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu”, însoțiți de colindători și urmărit de numeroși curioși, a anunțat încheierea manifestărilor dedicate Zilei Lugojului.
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*