FOTO: Mai greu cu echipele “mici”. „U” Cluj a făcut egal cu UTA şi nu a pierdut cu primele trei clasate. Duminică, meci cu Rapidul

Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu UTA Arad, o restanţă din etapa a şasea a Ligii a II-a.

A fost un joc în care clujenii au alergat mai mereu după acest punct, pe care l-au reuşit datorită golului marcat de Goga în minutul 86.

Derby-ul de pe Cluj Arena a început cu două jumătăţi de ocazii ale clujenilor, Goga şi Alex Pop încălzindu-l pe Iacob cu şuturi de la distanţă.

În minutul 11, însă, la primul atac al arădenilor, Octavian Ursu a marcat împotriva fostei sale echipe. Lăsat să plece de la „U” în vară, Ursu nu s-a bucurat la gol şi putea să facă la fel şi peste 5 minute, dar şutul său a lovit bara. „U” a preluat apoi controlul partidei, însă ocaziile la poarta arădenilor au venit tot prin execuţii personale.

Gavra, Takacs în două rânduri şi Taub nu l-au putut învinge pe Iacob, iar la pauză arădenii aveau 1-0. A existat şi un moment tensionat la finalul primei reprize, atunci când o parte din ultraşii lui „U” s-au îndreptat spre sectorul rezervat fanilor arădeni. Intervenţia jandarmilor a potolit spiritele, cele două grupuri de suporteri limitându-se la schimburi de replici de la distanţă.

Jocul nu s-a schimbat foarte mult nici după pauză, cu jucătorii lui Falub căutând golul egalizator. Chiar dacă situaţiile mari au lipsit, eforturile gazdelor au fost răsplătite în minutul 86. Goga a executat o lovitură liberă de la marginea careului, iar mingea a intrat în poartă după o deviere a arădenilor. În prelungiri, Dur-Bozoancă i-a salvat pe clujeni la ocazia imensă a lui Buhăcianu, iar meciul s-a terminat 1-1.

„U” Cluj nu a pierdut cu primele trei clasate, CS Mioveni, UTA şi Petrolul. „Studenţii” joacă duminică împotriva Rapidului.

“U” Cluj

Au mai intrat: Guedj, Miranda, Pîrvulescu. Antrenor: Adrian Falub

UTA Arad

Au mai intrat: Ioniţă, Isac, Miculescu. Antrenor: Laszlo Balint

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*