FOTO: Miracolul Omrani. Francezul CFR-ului a dat un hattrick cu Astana, iar clujenii au ajuns în turul doi preliminar al Ligii Campionilor

CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Astana cu 3-1, în returul din Gruia.

Feroviarii au revenit de la 0-1 graţie lui Billel Omrani, care a făcut cel mai bun meci al său la CFR, iar ardelenii vor juca săptămâna viitoare cu Maccabi Tel-Aviv în încercarea de a mai face un pas către grupele competiţiei.

Atât de dezavantajaţi au fost kazahstanezii de suprafaţa pe care s-a jucat, încât au deschis scorul în minutul 4. Murtazayev l-a învins pe Arlauskis printr-un şut de la marginea careului, iar clujenii aveau nevoie de trei goluri pentru calificare.

Reuşita oaspeţilor i-a trezit, însă, pe elevii lui Dan Petrescu, iar CFR-iştii au jucat pentru prima dată fotbal cu adevărat în acest sezon. Feroviarii s-au aruncat înspre poarta lui Eric, iar după bara lui Rondon, Omrani a egalat în minutul 10 printr-o lovitură de cap. „Vişiniii” nu au slăbit ritmul, iar după ce au cerut vehement un penalty la Deac, acelaşi Omrani şi-a adus echipa în avantaj, cu noroc de această dată. Era minutul 26, iar CFR mai avea nevoie de un singur gol pentru a se califica în turul următor.

Forcing-ul din prima jumătate de oră i-a obosit, însă, pe jucătorii lui Petrescu, care au mai apărut rar în careul Astanei până la pauză. Arlauskis a păstrat mari şansele de calificare la o intervenţie avută după şutul lui Tomasov, iar Vinicius a marcat degeaba pe finalul primei reprize, golul său fiind anulat pentru offside.

CFR-ul a început tare repriza secundă. Djokovic a avut două şanse bune de gol, iar acelaşi Vinicius a trimis puţin peste poartă, totul în doar şase minute. Mijlocaşul croat era să scoată mingea din stadion apoi dintr-o poziţie clară de gol în minutul 55, iar Rondon a trecut şi el pe lângă golul calificării, într-un sfert de oră aproape perfect.

Au urmat alte 10 minute în care gazdele nu au mai pus în pericol poarta lui Eric, însă omul meciului, Billel Omrani, avea să-şi încununeze seara cu un hattrick. Francezul a deviat cu călcâiul în poartă o centrare a lui Susic, iar clujenii erau în turul doi preliminar la acest scor. Greu de oprit de către fundaşii Astanei, Omrani a fost foarte aproape şi de golul al patrulea, însă bara s-a opus unui final fără emoţii pentru CFR-işti.

Arlauskis a avut intervenţia meciului în prelungiri şi a securizat pentru CFR o calificare pe care puţini fani o mai credeau posibilă în minutul 4. Campioana României va da acum peste Maccabi Tel-Aviv, primul meci urmând să aibă loc săptămâna viitoare, tot în Gruia.

CFR Cluj

Au mai intrat: Costache, Pereira, Hoban. Antrenor: Dan Petrescu

Astana

Au mai intrat: Mubele, Anicic, Janga. Antrenor: Roman Hrygorchuk

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*