FOTO: Miza care ucide spectacolul. CFR Cluj şi FCSB au făcut egal în Gruia, după un meci urât, dar în care feroviarii au avut două bare

CFR Cluj şi FCSB au terminat la egalitate, 0-0, derby-ul din etapa a cincea a play-off-ului.

La finalul unui meci deloc spectaculos, în care cei doi portari nu au avut nicio intervenţie, clujenii rămân cu două bare şi, mai important, cu cele trei puncte în plus în fruntea clasamentului.

A fost plictiseală mare în Gruia în primele 45 de minute. Cu zidul defensiv al CFR-ului aşezat perfect în teren de către Dan Petrescu, FCSB nu i-a dat decât o singură dată emoţii lui Arlauskis, la şutul pe lângă poartă a lui Man, din minutul 14. S-a jucat apoi degeaba până în prelungirile primei reprize, atunci când Vinicius a lovit bara după o lovitură de colţ, iar la vestiare s-a intrat cu scorul dorit de clujeni, 0-0.

Nu s-a schimbat nimic nici după pauză. CFR-ul în continuare nu a vrut mai mult, iar FCSB nu a putut mai mult, aşa că spectacolul a rămas dator în Gruia. Meciul s-a aprins odată cu apropierea finalului, în minutul 85 Moutinho având a doua bară a CFR-ului, dar s-a stins fără ca vreuna din cele două echipe să-i deranjeze pe cei doi portari.

CFR rămâne cu trei puncte avans în fruntea Ligii 1, dar şi cu avantaj în caz de egalitate la puncte la finalul campionatului.

CFR Cluj

Au mai intrat: Costache, Moutinho, Hoban. Antrenor: Dan Petrescu

FCSB

Au mai intrat: Moruţan, Hora, Nedelcu. Antrenor: Mihai Teja

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*