FOTO: România a câştigat cu Rusia la un gol diferenţă în atmosfera de vis din Polivalentă

Echipa naţională de handbal feminin a României a întâlnit Rusia în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în returul preliminariilor Campionatului European şi a câştigat cu 26-25 (15-12).

Scorul partidei a fost deschis de Drăguţ în minutul 4, 1-0, iar în minutul 10 România conducea cu 5-2. Rusoaicele s-au apropiat la un gol diferenţă, dar nu au reuşit să egaleze, 10-11.

În ultimele minute rămase din prima repriză, româncele s-au distanţat, iar scorul pauzei a fost 15-12 în favoarea lor. Momentul pauzei a fost marcat de o cerere în căsătorie.

Oaspetele au început repriza secundă mai agresiv, iar după 10 minute de joc au reuşit să egaleze pentru prima oară, 16-16. ,,Tricolorele” s-au aflat într-un impas, iar rusoaicele au profitat şi au preluat conducerea partidei, 18-16, minutul 41.

România a egalat în minutul 48, 20-20, iar apoi cele două echipe au mers cap la cap. Gazdele s-au distanţat la două goluri cu patru minute înainte de final, 25-23. Finalul a fost încins în Sala Polivalentă, rusoaicele apropiindu-se la un gol diferenţă, 26-25, şi puteau egala, dar Buceschi a scos de pe semicerc. Astfel, România a câştigat cu 26-25, fiind susţinută frenetic pe toată durata meciului de o sală plină.

România rămâne pe primul loc în grupa 4 din preliminariile Campionatului European cu şase puncte, fiind urmată de Austria cu acelaşi număr de puncte. Locul trei este ocupat de Rusia cu patru puncte, iar Portugalia este pe ultima poziţie cu zero puncte.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*