FOTO: România, eşec aşteptat cu Spania, într-un meci în care a condus 59 de secunde. Asistenţă record în Sala Polivalentă

România n-a reuşit surpriza cu Spania, pierzând la 41 de puncte diferenţă al treilea meci al grupei C din cadrul Campionatului European. Ibericii s-au impus cu 91-50 (21-19, 20-8, 29-8 21-15), în faţa a peste 7.500 de spectatori, record de asistenţă la un meci din grupa disputată la Cluj.

Primul sfert al confruntării din Sala Polivalentă a fost început mai bine de către campionii europeni, însă “tricolorii” au reuşit să echilibreze situaţia odată cu trecerea timpului. Minutul 9 al meciului avea să consemneze trecerea pentru prima şi ultima oară în avantaj a României, 19-18, după un coş de trei puncte al lui Vlad Moldoveanu.

Echilibrul a persistat şi în primele cinci minute ale sfertului secund, spaniolii începând să se distanţeze după minutul 15, astfel că la pauza mare scorul arăta 42-27 pentru iberici. În absenţa fratelui Pau, care a acuzat o întindere, Marc Gasol a fost “locomotiva” spaniolilor, de partea cealaltă Vlad Moldoveanu ţinând de multe ori în viaţă echipa României.

Sfertul al treilea le-a aparţinut, însă, complet spaniolilor, care au punctat aproape la fiecare atac, iar avantajul acestora a depăşit 40 de puncte în sfertul al patrulea, diferenţa mare de valoare dintre cele două echipe văzându-se din plin în acest joc.

Spaniolii s-au impus cu 91-50, iar România a ajuns la a treia înfrângere consecutivă şi este nevoită să câştige meciul de mâine cu Ungaria pentru a mai păstra şanse infime la calificarea din grupă.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*