FOTO: Trădaţi de penalty-uri. „U” Cluj a părăsit Cupa României la loviturile de departajare, “studenţii” ratând cu Dinamo de patru ori de la punctul cu var

Universitatea Cluj a fost învinsă cu 4-2 de Dinamo Bucureşti, după loviturile de departajare, în optimile de finală ale Cupei României. „Studenţii” au început meciul tot cu un penalty irosit, de către Giurgiu, de la punctul cu var mai ratând după 120 de minute alţi doi jucători experimentaţi ai clujenilor, Goga şi Florescu.

În faţa a peste 10.000 de spectatori, primele 20 de minute au fost de coşmar pentru „şepcile roşii”, totul începând cu ratarea penalty-ului de către Giurgiu, în minutul 5. Mai apoi, Corbu a deschis scorul pentru oaspeţi (14), iar Onicaş şi Lemnaru s-au accidentat, Falub fiind nevoit să facă două schimbări.

După aceste evenimente, „U” şi-a revenit pe teren, iar şutul lui Goga, prins de Brănescu, a anunţat golul egalizator al aceluiaşi jucător al Universităţii. Cu o lovitură de cap în minutul 34, Goga a restabilit egalitatea şi, în ciuda unei şanse bune de a-şi aduce echipa în avantaj printr-o lovitură liberă, la pauză s-a intrat cu 1-1.

Repriza secundă a fost destul de echilibrată, Lemac fiind primul care a ratat, şutul său din minutul 67 trecând peste poarta lui Brănescu, în timp ce Filip şi Corbu l-au „dezgheţat” pe Albuţ în careul celălalt. Cea mai mare ocazie a reprizei secunde a avut loc, însă, în minutul 89, reluarea din voleu a lui Florescu fiind deviată pe lângă poartă de un jucător dinamovist, iar meciul a intrat în prelungiri.

Acolo, Nedelcearu a avut prima ocazie după cinci minute, şutul său trecând puţin pe lângă poartă, Salomao nevând nici el mai mult succes. Cele 30 de minute suplimentare au fost dominate de dinamovişti, care au stat mai bine fizic, însă aceştia nu au reuşit să-şi mai creeze alte ocazii. Cum pentru “U” executarea loviturilor de la 11 metri era cea mai bună variantă, calificarea în sferturi urma să se decidă de la punctul cu var.

Goga şi Florescu, cei mai experimentaţi jucători ai Universităţii au ratat primele două lovituri de la 11 metri, chiar dacă loteria a început cu un penalty irosit şi de dinamovişti, iar şutul lui Chiş a stabilit scorul final, Dinamo mergând în sferturi după 4-2.

Penalty-uri Dinamo                                                         Penalty-uri “U” Cluj

1-1 ratează Anton                                                             1-1 ratează Goga

1-2 gol Filip                                                                      1-2 ratează Florescu

1-3 gol Rivaldinho                                                             2-3 gol Ursu

2-4 gol Salomao                                                               2-4 ratează Chiş

“U” Cluj

Au mai intrat: Lemac ⬇, Greu, Chiş, Hîmpea. Antrenor: Adrian Falub

Dinamo Bucureşti

Au mai intrat: Rivaldinho, Dudea, Şerban, Antrenor: Vasile Miriuţă

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*