FOTO: “U” Cluj a câştigat amicalul cu Unirea Alba Iulia. Oaspeții au primit un penalty în finalul jocului

FC Universitatea Cluj şi FC Unirea Alba Iulia, adversare în Liga a III-a, au disputat azi, 31 ianuarie, un meci de pregătire în Parcul Sportiv ,,Iuliu Hațieganu”. Partida s-a încheiat cu 3-1 pentru clujeni, marcatorii fiind Hațiegan, Salcău şi Greu, respectiv Selagea.

La cinci minute după startul partidei Hațiegan a deschis scorul, iar două minute mai târziu Salcău a mărit avantajul, 2-0, acesta fiind şi scorul pauzei.

Echipa oaspete a ajuns de puține ori în careul advers, nereuşind să pună pericol la poarta “U”-istă. Greu a majorat scorul la 3-0, iar în finalul partidei albaiulienii au primit un penalty transformat cu succes de Selagea, 3-1. Astfel, Universitatea a câştigat al doilea meci amical al iernii cu 3-1, iar următorul va avea loc sâmbătă în compania Unirii Dej de la ora 12:00.

“U” Cluj prima repriză: Dinu- Chiş, Onicaş, Cordoş, Manu – Saroşi, Miholca – Hordouan, Salcău, Hațiegan – Lemnaru

“U” Cluj a doua repriză: Albuț- Takacs, Onicaş, Telcean, Chiş – Florescu, Micaş – Ursu, Greu, Goga – Ene

Unirea Alba Iulia prima repriză: Suciu – Boboia, Man, Scrob, Giurgiu, Grozav, Marco, Schiau, Lasconi, David, Davidaş

Unirea Alba Iulia a doua repriză: Petric – Fulea, Rus, Onacă, Matei, Goguța, Selagea, Filip, Ştef, Captiu, Iacşa

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*