FOTO: „U” Cluj, victorie clară cu Unirea Dej într-un meci cu trei reprize. Hîmpea, apariţia surpriză în echipa dejeană

Universitatea Cluj a câştigat, aşa cum era de aşteptat, fără mari probleme meciul amical cu Unirea Dej, 6-1.

Partida a avut loc în Parcul Sportiv „Iuliu Haţiegan” şi a fost dominată de „U” pe toată durata celor 105 minute.

S-au jucat două reprize de 30 de minute şi una de 45 de minute, iar scorul a fost egal doar după prima jumătate de oră. Mai valoroşi şi mai bine pregătiţi fizic decât jucătorii italianului Pino Murgia, „studenţii” au deschis până la urmă scorul prin Florescu, după care Ene şi Goga, din penalty, au făcut 3-0.

Cu un şut în vinclu de la distanţă, Cătălin Itu a marcat golul dejenilor chiar înainte ca Ene să realizeze dubla. Falub a schimbat aproape toată echipa în pauza care a urmat, iar în repriza a treia s-a mai înscris de două ori. Haţiegan a transformat o lovitură liberă, iar Hordouan a stabilit scorul final, 6-1, după o reluare din faţa porţii.

Dacă pentru „U” a fost al treilea meci amical, Unirea Dej a bifat prima partidă de pregătire. Surpriza în tabăra oaspeţilor a fost folosirea lui Darius Hîmpea, fostul fundaş al lui „U” evoluând pentru dejeni la mai puţin de 24 de ore după ce a jucat, ieri, pentru Sticla Turda. Hîmpea îşi caută echipă după ce Universitatea a renunţat la el în această iarnă.

„U” Cluj: Dinu – Takacs, Onicaş, Cordoş, Manu – Florescu, Micaş – Ursu, Greu, Goga – Ene. Au mai jucat: Pop- Chiş, Telcean, Dan L, Potcoavă, Saroşi, Miholca, Hordouan, Văsălie, Salcău, Hațiegan. Antrenor: Adrian Falub

Unirea Dej: Sforzin-Kovacs, Kiss, Podină, Hîmpea-Itu, Popescu-Boje, Blaj Fl, Blaj Al-Muntean. Au mai jucat: Georgiu, Sătmar, Miclea, Itu Cr., Iepan, Gherghel, Szekely, Pier Giorgio, Tazio, Elmandi, El Alani, Sabo, Kocsis, Graur. Antrenor: Pino Murgia

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*