FOTO: Unirea Triteni, victorie cu Supporter, într-un meci cu trei penalty-uri. Mihai Viteazu a bătut în prelungiri la Dej, iar Apahida a făcut scorul etapei

Etapa a 21-a a Ligii a IV-a s-a terminat duminică, atunci când au avut loc trei partide, două pe acelaşi teren.

După 0-0 la pauză, Sporting Apahida s-a impus cu 5-0 pe terenul CFR-ului din Dej. CFR-iştii au ratat o şansă imensă la 0-0, dar după primul gol marcat de oaspeţii jocul a fost la discreţia Apahidei.

Dubla lui Bondor şi golurile marcate de Tăbîrţă, Ciotlăuş şi Mureşan au adus o victorie importantă pentru alb-negrii, care e pe locul şase în clasament, cu 33 de puncte şi un meci mai puţin.

Imediat după finalul acestui joc, pe acelaşi teren s-a jucat Unirea Dej 2-Arieşul Mihai Viteazu, scor 1-2. Jucătorii lui Artur Podar, favoriţi înaintea acestei partide, au trecut prin mari emoţii, reuşind să câştige abia la ultima fază. După o bară a dejenilor, Mărie a marcat pentru oaspeţi înainte de finalul primei reprize, iar într-o repriză secundă controlată de Arieşul, Benea a reuşit să egaleze pentru gazde, în minutul 80.

Gheorghiţă Lăcătuş a adus, însă, în minutul 90+3 victoria pentru formația lui Artur Podar, care e pe 5 în clasament, la egalitate cu Apahida. Unirea Dej 2 rămâne pe locul 12, la șapte puncte în spatele poziţiei a 11-a, ocupată de Someşul Gilău.

CS Supporter şi Unirea Triteni au închis etapa a 21-a, cu o victorie a oaspeţilor, a 2-1, dar nu fără emoţii. Tinerii jucători ai lui Laurenţiu Borşan, cel mai „bătrân” jucător al gazdelor având 18 ani, le-au pus destul probleme celor de la Unirea. CS Supporter a condus la pauză cu 1-0, după penalty-ul transformat de Dascăl, iar în repriza a doua Bituleanu a egalat tot dintr-o lovitură de la 11 metri.

Acelaşi jucător al oaspeţilor a ratat, apoi, un penalty, dar l-a „scos” Alin Tot, care a marcat golul victoriei în minutul 76. În cel mai bun meci făcut în acest an, „supporterii” nu au reuşit, însă, să evite înfrângerea, aşa că Unirea Triteni a obţinut al doilea succes consecutiv.

Mai jos aveţi câteva fotografii de la această partidă.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*