[FOTO] Viața după inundații! Bilanțul pagubelor produse în Timiș de ploile abundente de săptămâna trecută

Bilanțul pompierilor la finalul ploilor de Sfântul Ilie arată că șapte localități din Timiș au fost grav afectate de viituri. Conform centralizării, localitatea Bichigi este în topul listei cu 50 de gospodării distruse de ploaie, fiind urmată de Traian Vuia cu 20 de case. În Răchita au fost distruse 19 gospodării, iar la Făget 17 case și curți. Pagube au contorizat și comunele Ierșnic, unde patru case au cunoscut furia apei, Bădești și Begheiu Mic, unde au fost afectate câte două gospodării. Potrivit evaluării, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” al judeţului Timiş a fost solicitat să intervină la 44 situaţii de urgență, ca urmare a efectelor fenomenelor meteo imediate și a precipitaţiilor prognozate. “Viaţa nu ne oferă doar momente plăcute. Uneori, natura este atât de dură cu noi, încât putem rămâne în câteva minute doar cu speranța şi atât. În aceste momente grele, suntem alături de oameni şi încercăm să le aprindem acea scânteie de speranță şi să le salvăm puținul care mai poate fi salvat. Zeci de pompierii militari timişeni au intervenit timp de două zile în localitățile afectate de inundații pentru evacuarea apei şi salvarea bunurilor din gospodăriile afectate. Din fericire, astăzi lucrurile încep să revină la [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*