FOTO/VIDEO: CS Floreşti a făcut eventul! Campionii Ligii a IV-a au câştigat şi Cupa, după o finală fără prea mari emoţii cu CSM Câmpia Turzii

CS Floreşti a câştigat faza judeţeană a Cupei României, după 4-0 în finala cu CSM Câmpia Turzii.

Premiaţi înaintea meciului pentru câştigarea Ligii a IV-a, jucătorii lui Călin Budişan aveau să facă eventul două ore mai târziu, reuşind să câştige şi prima Cupă din palmares.

A fost o finală gestionată aproape perfect de către floreşteni, care trebuie să-i mulţumească, însă, şi lui Tiut pentru faptul că nu au luat gol în acest joc la ocaziile „sârmarilor”. În partida din Parcul „Iuliu Haţieganu”, roş-albaştrii au deschis scorul prin Svichi, acelaşi jucător al floreştenilor marcând golul meciului pe finalul primei reprize, după ce s-a jucat cu apărarea Câmpiei.

Acea reuşită avea să-i afecteze din plin la moral pe galben-albaştri, care au mai primit o „lovitură” imediat după startul părţii secunde, de la Crăciun, iar mai apoi Feher a închis meciul din penalty. Chiar dacă floreştenii au avut şansa să câştige şi mai clar acest joc, partida s-a terminat cu scorul de 4-0, suficient pentru primul event din istorie.

„Mă bucur enorm de event. A fost o victorie meritată, după un meci cu o echipă bună, incomodă, dar cred că diferenţa de valoare individuală şi de echipă s-a văzut. Am câştigat campionatul şi Cupa şi cred că merităm după parcursul avut şi jocul prestat în acest sezon. A fost un test bun în privinţa barajului, acolo unde sunt încrezător. Mai vreau să repetăm la antrenamente în special fazele fixe. Ca şi combinaţii, ca joc dezvoltat în regim de viteză sau un-doiuri cred că suntem superiori”, a precizat antrenorul floreştenilor, Călin Budişan.

Câmpia Turzii, în schimb, care a jucat a doua finală în ultimii trei ani, a acuzat din plin absenţele lui Dudaş, Duma, Nemeş şi, mai ales, a golgheterului Dan Ştefan. Lipsa celor patru a făcut ca misiunea floreştenilor, care erau oricum favoriţi înaintea partidei, să fie şi mai uşoară.

„Am avut ocazii şi nu le-am fructificat, inclusiv câteva singur cu portarul. Am primit apoi golul doi pe finalul primei reprize care ne-a dat puţin peste cap şi asta s-a văzut, pentru că am luat apoi repede golul de 3-0. Felicit echipa Floreştiului şi îi doresc succes la baraj. Noi, dacă eram compleţi, orice se putea întâmpla, dar lipsa a patru titulari contează foarte mult pentru noi. Să nu uităm că ne-a lipsit chiar căpitanul şi golgheterul nostru, Dan Ştefan. Oricum, cred că scorul e cam sever faţă de ce a fost pe teren”, a spus antrenorul Câmpiei, Valentin Şandru.

Dacă CSM Câmpia Turzii a încheiat sezonul, Floreştiul se pregăteşte pentru barajul de promovare în Liga a III-a, cu CSC Sânmartin. Primul joc va fi pe teren propriu, în 15 iunie.

CS Floreşti

Au mai intrat: Crăciun, Moldovan, Pintea, Someşan. Antrenor: Călin Budişan

CSM Câmpia Turzii

Au mai intrat: Petrovan, Ghemeş, Câmpian, Hegheduş. Antrenor: Valentin Şandru

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*