FOTO & VIDEO | Retrăim zilele de meci de la EURO U21: Franța – România, partida care ne-a calificat la Jocurile Olimpice!

Ne reamintim împreună cele mai frumoase momente de la Campionatul European de tineret găzduit de Italia și San Marino vara trecută.

În această săptămână, retrăim meciul calificării în semifinale. Performanță echivalentă cu prezența, după mai bine de jumătate de secol, la Jocurile Olimpice.

După două victorii senzaționale, 4-1 cu Croația și 4-2 cu Anglia, Franța lui Aouar, Dembélé, Ikoné sau Guendouzi era următorul adversar.

  • Succesul incredibil din partida precedentă, cea contra britanicilor, într-un meci cu 6 goluri în ultimul sfert de oră, a bucurat o țară întreagă. Iar majoritatea celor care au avut numărul selecționerului Mirel Rădoi în agenda telefonului au ținut să îi transmită acestuia felicitările lor. Așa arată ecranul de telefon al unui antrenor fericit!

  • Cu două victorii din primele două meciuri, echipa noastră încă nu era sigură de prezența în semifinalele EURO 2019. Mai aveam nevoie de cel puțin o remiză cu Franța pentru a fi siguri de calificarea din faza grupelor și, în același timp, de calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Chiar și un eșec, dar nu la mai mult de două goluri, ar fi fost o opțiune. Dar nimeni nu se gândea la ea după evoluțiile precedente.

  • I-am descoperit pe câțiva dintre eroii primelor partide de la EURO în ipostaze speciale. Pe vremea când erau copii și visau la o performanță precum cea la care contribuiau din plin în vara lui 2019. Iată câteva poze de colecție!
  • O perspectivă altfel: pe cine am eliminat de la EURO (Anglia) și cu cine luptăm pentru semifinale (Franța).

Comparativ cu Anglia și Franța, avem o bază de selecție, raportat strict la populație, mult mai mică. În plus, jucătorii din lotul nostru nu provin din alte țări, englezii și francezii de la Euro bazându-se pe foarte mulți fotbaliști cu origini africane, în special. Fotbalul din cele două forțe europene e unul de top la nivel de cluburi, cu super reprezentare în fazele finale din Liga Campionilor și Europa League. Cu toate acestea, am eliminat Anglia. Urmează Franța!?

  • Promisiunea lui Florinel Coman înaintea jocului cu Franța, într-un interviu pentru site-ul UEFA.com.

  • Cu reușitele sale din meciurile cu Croația și Anglia, George Pușcaș a ajuns la 16 goluri marcate pentru naționala U21, devenind golgheter all-time al României la această categorie de vârstă. Iată câteva dintre momentele în care ne-a făcut să strigăm de bucurie!

  • Ce moment! Cu câteva ore înaintea partidei decisive cu Franța, Gheorghe Hagi le-a transmis un mesaj impresionant tricolorilor U21.

  • Fanii deja au început să se strângă în Fan Zone-ul din Giardino Publico din Cesena, punctul de pornire spre stadion. Tribunele vor fi din nou galbene!
  • Împreună spre un nou meci de neuitat și, mai important, spre un rezultat care să ne ducă în semifinalele Campionatului European!

  • Avem echipa de start! Sunt 5 modificări față de formula din primele două jocuri de la EURO. Rus, Boboc, Nedelcu, Olaru și Coman și-au făcut loc în primul ”11”. Ne gândim la semifinale!

  • Start meci!

Franța – România 0-0

FRANȚA: 23. Bernardorni – 2. Amian, 4. Konate, 5. Upamecano, 15. Sarr – 21. Ntcham, 6. Tousart-cpt, 10. Guendouzi, 20. Thouram (7. Del Castillo 84)- 11. Mateta, 12. Ikone (22. Reine-Adelaide 84) . Selecționer: Sylvain Ripoll
Rezerve: 1. Larsonneur , 16. Prevot – 3. Ballo-Toure, 8. Aouar, 9. Dembele, 13. Dagba, 18. Sissoko, 19. Caci

ROMÂNIA: 1. Radu (c) – 6. Manea, 5. Nedelcearu, 18. Rus, 2. Boboc – 16. Nedelcu, 17. Cicâldău (21. Băluță 59) – 22. Olaru (14. Dragomir 72), 10. Hagi, 7. Coman – 9. Pușcaș (11. Petre 83). Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Căbuz, 23. Vlad – 3. Ștefan, 4. Pașcanu, 8. Man, 13. Grigore, 15. Ghiță, 19. Ivan, 20. Ciobanu

Arbitru: Georgi Kabakov (BUL); Asistenți: Martin Margaritov (BUL) și Divan Valkov (BUL)
Al patrulea oficial: Bobby Madden (SCO)

  • Suntem în semifinale! Am ratat cele mai mari ocazii, dar am obținut remiza prin care am reușit să câștigăm grupa și să ne calificăm în semifinale și la Jocurile Olimpice! Hai, România!
  • Momente speciale după performanța unică. Imagini exclusive cu bucuria tricolorilor!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*