[FOTO] Zece zile de poveste! Școală de vară pentru elevii din mediul rural, la Bodo

Finalul lunii august a venit cu o serie de activități deosebit de interesante și educative pentru copiii din Bodo, Balinț, Târgoviște și Fădimac.

Pentru o perioadă de zece zile, la Bodo se desfășoară Școala de vară ”Țup și prietenii săi”, organizată de cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Balinț în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș (inițiator proiect – insp. Daciana Ardelean). Pe lângă numeroasele activități la care parte, cei aproximativ 40 de elevi participanți au prilejul să întâlnească în cadrul taberei și oamenii cu povești de viață deosebite, care să îi inspire.

Școala de vară are ca motto <<Nu ai nevoie de aripi ca să poți zbura>>. Tema taberei a fost propusă de prof. de limba română Bianca Olariu, totul pornind de la seria de cărți a autorului Alex Donovici. Acestea o au ca personaj principal pe ”Țup”, o ciocârlie care s-a născut fără aripi, dar a reușit să își ajute prietenii să salveze pădurea în care trăiesc cu toții.

”Am realizat împreună cu colegii planul de activitate pornind de la fetița care a câștigat Românii au talent – Lorelai. Copiilor li s-a citit povestea <<Țup și prietenii săi>>, le-am prezentat personajele seriei de cărți. Ideea este  că <<imposibil>> e doar un cuvânt. Am confecționat cuburi cu personajele din poveste, iar elevii au colorat secvențe din povești pe care le-au pus într-o rolă de film. Pe fiecare desen era și un mesaj motivațional pe care trebuia să îl citească. Copiii învață cerealele cu care se hrănesc păsările, se vor costuma în prietenii lui Țup, iar ca activități matematice vor măsura perimetrul în care trăiește Țup, vor calcula aria și vor participa la concursul <<Cine îi duce mai multă apă lui Țup>>. Vom avea și o activitate de ecologizare în comună, vom vizita moara de apă de la Bodo”, a declarat prof. Mihaela Kristof, directoarea Școlii Gimnaziale Balinț.

Invitat special al Școlii de vară din Bodo este Costel Pârnău, participant la emisiunea Chefi la cuțite, care va împărtăși copiilor impresionanta sa poveste de viață, după ce a rămas fără o mână și ambele picioare în urma unui accident. De asemenea, Clubul Rotary Lugoj va sprijini tabăra oferind în ultima zi a Școlii de vară câte o carte din seria ”Țup” fiecărui participant. În plus, și Catering Octavian Lugoj a promis că va sponsoriza tabăra micuților cu 50 de pizza.

Școala de vară din Bodo se încheie vineri, 27 august, cu un foc de tabără în jurul căruia copiii vor depăna povești și vor cânta voioși imnul pe care l-au compus special pentru această ocazie. La final, ISJ Timiș va oferi diplome tuturor elevilor și adeverințe de colaborator ISJ tuturor cadrelor didactice care s-au implicat voluntar în aceste activități. În luna iulie s-au mai desfășurat școli de vară la Ohaba Lungă și Sudriaș. Transportul elevilor din Balinț, Fădimac și Târgoviște către Școala de vară din Bodo a fost asigurat de Primăria Balinț.

Articolul [FOTO] Zece zile de poveste! Școală de vară pentru elevii din mediul rural, la Bodo apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*