FRF propune un campionat de Liga 3-a cu 100 de echipe, împărțite în zece serii, care e reacția arădenelor? „Ne antrenăm mai mult decât jucăm!”

La fel ca la Liga 2, Federația Română de Fotbal a venit cu o propunere inedită și pentru campionatul Liga 3, ediția 2020/2021, în această perioadă de pandemie. Forul condus de Răzvan Burleanu a propus membrilor Comitetului Executiv al FRF în ședința de astăzi, 18 august, ca noua ediție a celui de-al treilea eșalon să nu aibă 80 de echipe, cum au fost în ediția trecută, 90, cum s-a dorit inițial, sau 96, în cazul în care se mergea pe șase serii a câte 16 echipe, ci nici mai mult, nici mai puțin de 100 de cluburi. Asta în situația în care multe dintre aceste echipe abia au bani să supraviețuiască în această perioadă, dar să mai fie nevoite să și facă testări împotriva noului coronavirus din 14 în 14 zile, așa cum cere actualul protocol medical!?

10 serii de câte 10 echipe la Liga 3. Primele două clasate din fiecare serie merg la baraj

FRF a venit în CEx cu propunerea unui sezon de Liga 3, ediția 2020/2021 cu 10 serii a câte 10 echipe. În sezonul regular, fiecare echipă să dispute câte 18 jocuri, adică să aibă loc meciuri tur și retur.

Ulterior, la finalul sezonului regular, primele două clasate din fiecare grupă să meargă într-un baraj tur-retur, urmând ca împerecherea să se facă între serii.

Locul 1 dintr-o serie să joace cu locul 2 din altă serie, și locul 2 să aibă meci cu locul 1. Împerecherea exactă între serii va fi anunțată de FRF, dacă se merge pe această variantă.

Apoi, cele zece învingătoare vor juca între ele încă un baraj, pentru ca doar jumătate dintre ele să promoveze.

Deci, în total vor promova cinci echipe în Liga 2 în urma a două baraje între echipele din cele zece serii. Se va menține, astfel, același număr de promovate în eșalonul secund cum a fost și până acum, când campionatul Liga 3 era format din cinci serii a câte 16 echipe fiecare.

Vor retrograda tot 21 de echipe: câte două din fiecare serie și cel mai slab loc 8

În privința retrogradării, ultimele două echipe din fiecare serie vor pica automat în Liga 4, dar acolo va merge și cel mai slab loc 8 din toate cele zece serii.

În total al retrograda 21 de echipe, la fel ca ca până acum, când erau cinci serii și picau ultimele patru locuri din fiecare grupă, cât și cel mai slab loc 12.

Campionatul ar începe la 12 septembrie

Campionatul Liga 3 ediția 2020/2021 ar urma să înceapă la 12 septembrie, deci cu două săptămâni întârziere față de cum se dorea inițial.

În articolul în care FRF a anunțat toate echipele promovare în Liga 3 în urma barajului de promovare susținut la începutul lunii august s-a comunicat și că dintre participatele în ediția 2019-2020 a Ligii 3 ”patru echipe nu s-au mai înscris în noul sezon”, astfel că au rămas locuri vacante, care vor fi completate cu ocupante ale locurilor 2 de la baraj.

Liga2.ro a aflat că aceste patru echipe sunt: FC Botoșani 2 (locul 13 Seria 1), Poseidon Limanu-2 Mai (locul 10 Seria 2), CS Medgidia (ultimul loc Seria 2) și CFR Cluj 2 (locul 13 Seria 5).

Pentru a complet toate cele 100 de locuri pentru noua ediție a Ligii 3, FRF va primi în această competiție și celelalte ocupante ale locului 2 de la barajul de promovare, cele șapte care nu fuseseră anunțate promovate. În plus, Dinamo, din Liga 1, și Ripensia, din Liga 2, au solicitat și ele câte un loc în cel de-al treilea eșalon pentru a-și înființa echipa secundă, deși timișorenii au anunțat astăzi că-și retrag cererea.

 

Serie puternică pe axa Arad – Timiș – Caraș Severin?

Grupările arădene de Liga 3-a au fost puțin surprinse de propunerea venită dinspre Casa Fotbalului, în urma CEX-ului. Astfel, Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș, Progresul Pecica și Gloria Lunca Teuz Cermei își văd redusă activitatea competițională la 4 luni de zile, condiții în care ar trebui să-și regândească și strategia managerială. La un simplu calcul…geografic în seria arădenelor ar mai putea intra cele 5 echipe din Timiș (și asta pentru că Ripensia nu mai merge și în Liga 3-a), adică Ghiroda, Dumbrăvița, ACS Poli, Periam și Becicherecu Mic, plus singura echipă din Caraș-Severin, nou promovata Progresul Ezeriș.

Iată ceea ce au avut de spus, până una alta, conducătorii divizionarelor terțe arădene despre noul sistem competițional:

Radu Pop (președinte Șoimii Lipova): „Nu am primit nimic oficial, deci nu am nimic de declarat. Din ceea ce am citit în presa centrală, sună a daciadă, mai ales că nu ne-a întrebat nimeni nimic”

Daniel Cherecheși (manager Crișul Chișineu Criș): Mă așteptam să fie o modificare substanțială, serii mai multe cu mai puține echipe. Formatul vechi era exclus de luat în calcul în condiții de pandemie. Va fi un sezon de trecere, trebuie să coexistăm cu acest virus. Viața merge înainte, trebuie să facem sport, ar fi extraordinar să începem competițiile oficiale, avem 9 luni de când nu mai jucăm. Sigur că acest sistem este gândit pentru un minim de cheltuieli cu deplasările, cu organizarea meciurilor, ne ajută din acest punct de vedere, dar – oricum – vem fotbaliști pe care tebuie să-i plătim tot anul și vor juca doar 4 luni de zile în total. Asta este situația, sperăm să fie doar un an de trecere și apoi să revenim la ceva mai competitiv, dar – bineînțeles – în condiții de siguranță medicală. Dacă rămâne în vigoare acest protocol, sunt suportabile trei-patru testări, poate mai primim ajutor de la FRF, să vedem ce va fi.. Suntem nerăbdători să începem, să vedem seriile cum ies la împerecherea geografică. Nu m-aș mira să văd o serie puternică de 4 arădene cu 6 timișene. Sau dacă Ripensia nu va înscrie echipa a doua, va apărea Ezerișul”

Pilan (director sportiv Progresul Pecica): Nu ne așteptam la așa o variantă, ca și competiție nu e nicicum. Preferam ceva mai antrenant, mai multe meciuri. E greu să plătim jucători 12 luni și să joace oficial doar 4 dintre ele într-un sezon. Nu știu nici cum mai promovăm tienrii jucători, nu au timp să învețe să se lege la șireturi ca lumea și se termină turul. Sunt cam puține meciuri și nu știu cum va fi seria…Poate fi una foarte grea dacă se lipește Aradul de Timiș ,de exemplu. Ne conformăm, dar va fi cam ciudat acest sezon”.

Petre Bulza (președinte Gloria Lunca Teuz Cermei): M-a surprins această variantă, mă așteptam la 6 serii, nu la 10. Se cam diluează valoarea Ligii a 3-a. De la nici 70 câte am terminat sezonul trecut la 100 în acest nou sezon e cam mare saltul. Să ne pregătim mai mult decât jucăm oficial iar nu e prea bine, ce facem atâta vreme, jucăm amicale? Nici cu protocolul nu e prea clar, dacă trebuie să îl respectăm ne cam costă, chiar dacă facem economii la jocuri și deplasări. Să vedem ce va mai fi săptămâna viitoare, poate că se clarifică toate aspectele și ne dăm seama dacă e bine sau nu cu acest sistem”.

0
0

Articolul FRF propune un campionat de Liga 3-a cu 100 de echipe, împărțite în zece serii, care e reacția arădenelor? „Ne antrenăm mai mult decât jucăm!” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*